Transnistria şi Găgăuzia

​ŞEFUL MISIUNII OSCE, MISCHAEL SCANLAN, S-A ÎNTRUNIT LA TIRASPOL CU NOUL PREŞEDINTE AL SOVIETULUI SUPREM

22 ianuarie, 2016

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a efectuat în ajun o vizită la Tiraspol, unde s-a întrunit cu noul preşedinte al Sovietului Suprem (SS) al autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselschii, şi adjuncţii săi, Alexandr Şerba şi Galina Antiufeev.

Conform comunicatului serviciului de presă al SS, citat de agenţia „INFOTAG”, spicherul a mulţumit diplomatului american pentru vizită, opinând că „dialogul între părţi, întrevederile oficiale de la diferite nivele trebuie să aducă rezultate, inclusiv de îmbunătăţire a vieţii transnistrenilor, a activităţii agenţilor economici, în primul rând a celor care exportă, suplinind bugetul republicii”.

El a vorbit despre „dificultăţile externe, cu care se confruntă poporului Transnistriei, agenţii economici din republică”, menţionând „noile obstacole pentru activitatea lor economică, ceea ce agravează situaţia din economie, domeniul bugetar, se reflectă negativ asupra veniturilor populaţiei, libertatea circulaţiei cetăţenilor, mărfurilor, serviciilor”.

În opinia lui Krasnoselschii, „înainte de a vorbi despre măsurile de încredere între malurile Nistrului, este necesar de realiza acordurile convenite – recunoaşterea documentelor, asigurarea libertăţii circulaţiei transnistrenilor, inclusiv prin Aeroportul Internaţional Chişinău”.

El a dat asigurări că Transnistria „este gata să discute orice subiecte, dar doar din poziţia de republică independentă”.

„Activitatea legislatorilor pe plan internaţional este orientată spre realizarea voinţelor poporului, exprimată la referendumul din 2006 – independenţa Transnistriei. Nu trebuie de agravat situaţia politică şi economică a Transnistriei deoarece în rezultat va avea de suferit poporul. Iar OSCE are scopul de a proteja drepturile omului pe orice teritoriu”, a amintit preşedintele legislativului.

Declaraţiile reprezentantului OSCE nu sunt prezentate.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.