Transnistria şi Găgăuzia

​COMISIA PENTRU REINTEGRARE DISCUTĂ PRIORITĂȚILE DIN REGLEMENTAREA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN

01 martie, 2016

Comisia parlamentară pentru reintegrarea țării discută marți prioritățile din procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Despre aceasta au comunicat agenției „INFOTAG” surse din cadrul Biroului relații cu presa al Guvernului.

În ajun, în cadrul întrevederii cu jurnaliștii vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, a remarcat că prioritare pentru Guvern sunt reluarea reuniunilor în foratele „1+1” și „5+2”, iar mediatorii oferă asistență în acest sens. Potrivit spuselor sale, la începutul lunii aprilie în Moldova vor sosi mediatorii și observatorii din procesul de reglementare transnistreană.

„Ei vor invita oficial Tiraspolul și Chișinăul să revină la masa de negocieri în formatul „5+2”, care stagnează din anul 2014. Pentru luna iunie este preconizată conferința de consolidare a încrederii, organizată de Președinția Germaniei la OSCE”, a spus Bălan.

Vorbind despre posibila întrevedere a Prim-ministrului Pavel Filip cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, dl Balan a spus că deocamdată asemenea întrevedere nu se preconizează și că dumnealui este abilitat să negocieze din numele Guvernului.

Balan a subliniat că „Chișinău va continua să se ghideze în acțiunile sale de principiul protejării drepturilor cetățenilor din regiunea transnistreană”. Vicepremierul a subliniat că în opinia Guvernului soluția optimă de reglementare a conflictului este „de a acorda regiunii transnistrene statut juridic special în componența Moldovei, excluzând orice discuții despre posibila federalizare a țării”.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2016.03.01 13:29 Hincul
    Noi fara Transnistrie nu putem...
  2. 2016.03.01 13:31 Ludia
    daca nu cumparam energia electrica ei acolo nu pot sa fac nimic!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.