Transnistria şi Găgăuzia

​TRANSNISTRIA ESTE GATA SĂ OFERE SPRIJIN RKM DIN CAUZA „ESCALADĂRII TENSIUNILOR DIN PARTEA AZERBAIDJANULUI”

04 aprilie, 2016

Transnistria este îngrijorată de „acutizarea situaţiei din zona de interacţionare a forţelor militare ale Azerbaidjanului şi Republicii Karabahul de Munte (RKM)”. Despre aceasta a declarat luni ministrul interimar al Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, într-o discuţie telefonică cu liderul autoproclamatei RKM, Karen Mirzoian.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la site-ul Ministerului de Externe al regiunii, Ignatiev „a exprimat cuvinte de empatie şi sprijin poporului Arţahului în legătură cu escaladarea tensiunilor din partea Azerbaidjanului”.

„Popoarele noastre sunt unite de o prietenie puternică, testată în timp. Transnistria este gata să ofere sprijin Karabahului de Munte în aceste vremuri grele”, a subliniat el.

Karem Mirzoian a informat că „la frontieră continuă provocările din partea Azerbaidjanului, însă situaţia este sub controlul armatei de apărare a RKM”.

„Partea karabahă va depune efort maxim pentru aplanarea conflictului şi reglementarea situaţiei create”, a menţionat interlocutorul.

Ignatiev a asigurat interlocutorul de disponibilitatea Transnistriei „în caz de necesitate de a acorda RKM asistenţă umanitară şi politico-diplomatică”, exprimând speranţa că conflictul va fi reglementat prin dialog politic paşnic.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.04.04 18:09 David
    Efect sa fie zero!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.