Transnistria şi Găgăuzia

​CONDUCEREA GĂGĂUZIEI S-A PLÂNS REPREZENTANŢILOR UE, OSCE, CE ŞI SUA CĂ GUVERNAREA MOLDOVEI O LIMITEAZĂ ÎN ACȚIUNI

25 august, 2016

Aspectele relaţiilor dintre autorităţile centrale ale Moldovei şi administraţia Găgăuziei au devenit subiectul principal la întrevederea de miercuri, la Comrat, a bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, și președintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, cu șeful delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola, șeful misiunii OSCE, Michael Scanlan, șeful oficiului Consiliului Europei, José-Luis Herrero, și ambasadorul SUA, James Pettit.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul Comitetului Executiv al Găgăuziei, başcanul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Codul Electoral al Găgăuziei a fost contestat în instanțele de judecată din partea autorităților publice centrale.

Potrivit ei, Cancelaria de Stat, de asemenea, a înaintat o inițiativă privind anularea legii regionale cu privire la imunitatea deputaților, iar Ministerului Educației vrea să anuleze legea regională a învățământului, ceea ce contravine normelor republicane.

Irina vlah a amintit că Adunarea Populară, în conformitate cu Legea RM privind statutul juridic special al Găgăuziei, este abilitată cu atribuțiile de a adopta legi regionale care reglementează relațiile sociale în cele mai importante sfere ale vieții.

Potrivit comunicatului, oaspeţii și-au exprimat disponibilitatea de a acorda tot sprijinul Comitetului Executiv și Adunării Populare în stabilirea dialogului între regiune și centru.

După cum a informat anterior INFOTAG, în aprilie Ministerului Educației şi-a exprimat nemulţumirea că Găgăuzia a adoptat propria lege a învăţământului. Ministerul menţiona că documentul nu a fost discutat cu el şi nici cu cetăţenii şi organizaţiile nonguvernamentale, „fapt ce poate fi calificat drept o provocare la adresa autorităţilor centrale”. Conducerea Găgăuziei a explicat adoptarea propriei legi prin faptul că actualul Cod al Educaţiei nu ţine cont pe deplin de interesele locuitorilor din regiune.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.08.26 10:37 David
    Ei tot ca si transnistrenii vor sa construesc stat propriu?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.