Transnistria şi Găgăuzia

​SERVICIILE VAMALE AL RUSIEI ŞI AL TRANSNISTRIEI AU CONVENIT SĂ FACĂ SCHIMB DE INFORMAŢII

02 decembrie, 2016

Serviciile Vamale al Rusiei şi al autoproclamatei RMN au semnat „Protocolul privind organizarea schimbului de informaţii despre mărfurile şi mijloacele de transport care circulă între RF şi Transnistria”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul Comitetului vamal al regiunii, au fost deja forma grupurile de lucru, care urmează ca în decurs de trei luni să coordoneze condiţiile tehnice şi organizaţionale pentru cooperarea informaţională. Ulterior sistemul de schimb de informaţii va fi lansat.

„Protocolul va permite înlăturarea a multe dificultăţi cu care se confruntă întreprinderile transnistrene la exportul în FR. El va contribui la simplificarea şi accelerarea procedurilor de control vamal pentru mărfurile transnistrene la trecerea frontierei graţie identificării livrărilor din RMN în volumul total al exporturilor din Moldova. Aceasta înseamnă că mărfurile noastre vor fi excluse din profilurile de risc, stabilite în privinţa producţiei moldoveneşti şi care implică controale suplimentare din partea organelor vamale”, a spus preşedinta Comitetului, Svetlana Climenkova.

Potrivit ei, documentul devine şi „instrument viabil în lupta cu reexportul ascuns”.

„Mecanismele prevăzute de acest document vor permite să fie excluse schemele ilicite de livrări de produse agricole pe piaţa rusă sub formă de produse de origine transnistreană”, a spus ea.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.12.02 19:01 Liviu
    Al doilea Caliningrad la noi aici nu o sa fie...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.