Transnistria şi Găgăuzia

​MARŢI, O DELEGAŢIE A TRANSNISTRIEI VA PLECA ÎN VIZITĂ LA MOSCOVA

23 ianuarie, 2017

Marţi, o delegaţie a Transnistriei, condusă de preşedintele Vadim Krasnoselski, va pleca în vizită la Moscova.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa din regiune, despre aceasta a anunţat ministrul Dezvoltării Economice, Serghei Obolnic, la întrevederea cu directorii întreprinderilor industriale.

Potrivit lui, în cadrul vizitei vor fi abordate „diferite probleme cu care se confruntă industria transnistreană, în special, dificultăţile de a ajunge pe piaţa rusă şi de a promova acolo producţia”.

„Dacă deplasarea noastră va fi eficientă, atunci ar putea fi soluţionate mai multe probleme legate de activitatea economică externă a întreprinderilor”, a menţionat ministrul.

El a recunoscut că în Rusia se va discuta şi despre „creditele de care au nevoie reprezentanţii industriei pentru completarea capitalului circulant, pentru dezvoltarea tehnică şi pentru investiţii capitale”.

Ministrul a promis să organizeze regulat întrevederi cu industriaşii la minister.

„Este imposibil să soluţionezi probleme doar în cabinet, fără să ieşi în afara ministerului. Industriaşii îşi cunosc problemele cel mai bine şi văd o dinamică în soluţionarea acestora. Vrem să organizăm un sistem de dialog deschis, de contact permanent cu ei”, a menţionat el.

După cum a informat anterior INFOTAG, autoproclamata RMN se confruntă cu un deficit acut de bani, iar în ultimii ani nu achită pentru gazul consumat livrat de Rusia, pentru că banii colectaţi de la consumatori sunt direcţionaţi spre completarea bugetului. Totodată, Rusia oferă anual Transnistriei asistenţă în valoare de circa $1mlrd.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.01.23 18:58 Grigore
    Ei pot sa primesc macar ceva-ceva, nu asa ca dl Dodon - numai promisiuni...
  2. 2017.01.24 08:50 Anton
    Ei folosesc gaz da noi trebeue sa platim! Noi nu suntem de acord cu dl Dodon< asta este datoria separatistilor...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.