Transnistria şi Găgăuzia

​ORGANELE DE DREPT ALE RM ŞI UCRAINEI AU CONVENIT SĂ ÎNCEAPĂ CONTROLUL COMUN LA „CUCIURGAN” ÎN LUNA MAI

20 aprilie, 2017

Controlul comun la punctul de trecere „Cuciurgan” de pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene va începe să fie realizat treptat de la sfârşitul lunii mai.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul Serviciului de Grăniceri al Ucrainei, o înţelegere în acest sens a fost atinsă în ajun, la întrevederea la punctul de trecere „Cuciurgan” a reprezentanţilor instituţiilor de control al frontierei din Ucraina şi Moldova.

La finele întrevederii, părţile au coordonat şi au semnat completările la schema tehnologică de organizare a controlului comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor la acest punct de trecere.

Potrivit acordurilor, la etapa iniţială, care va dura timp de jumătate de an, poliţiştii de frontieră din RM se vor afla pe direcţia intrării în Moldova (ieşirii din Ucraina), iar vameşii se vor afla pe direcţia ieşirii din RM (intrării în Ucraina).

După încheierea primei etape, organele de control ale părţilor vor trece la realizarea deplină a activităţii lor, conform schemei tehnologice care a fost aprobată anterior.

După cum a informat anterior INFOTAG, punctul „Cuciurgan” se află în vecinătatea punctului „Pervomaisc” de pe teritoriul Moldova, însă controlat de autorităţile autoproclamatei RMN. Acestea nu au permis organelor de drept ale Moldovei să efectueze controlul mărfurilor la acest punct de trecere şi din acest motiv Chişinău şi Kievul au convenit să stabilească controlul comun la punctul de trecere ucrainean „Cuciurgan”. Tiraspol este împotrivă, considerând că controlul activităţii economice externe a regiunii este o nouă blocadă economică impusă Transnistriei.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.