Transnistria şi Găgăuzia

​RUSIA ESTE NEDUMERITĂ ÎN PRIVINŢA „TERGIVERSĂRII ARTIFICIALE A TERMENULUI PENTRU DESFĂŞURAREA REUNIUNII 5+2”

28 aprilie, 2017

MAE al Rusiei şi-a exprimat „nedumerirea în legătură cu tergiversarea a termenului pentru desfăşurarea reuniunii oficiale în formatul 5+2”. O declaraţie în acest sens a făcut secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigorii Karasin, în ajun, la întrevederea de la Moscova cu președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski.

Potrivit unui comunicat al MAE rus, citat de agenţia INFOTAG, părţile au discutat „un spectru larg de probleme ce ţin de situaţia în procesul moldo-transnistrean de negocieri, perspectivele desfăşurării unei şedinţe oficiale a „Reuniunii permanente pentru probleme politice în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană” („5+2”). Ei şi-au exprimat opinia că „a venit timpul pentru o asemenea întâlnire în vederea consolidării, la nivel internaţional, a înţelegerilor convenite de părţi în timpul contactelor recente”.

La întrevedere s-a discutat şi despre „posibilele consecinţe serioase ale instituirii controlului moldo-ucrainean comun la punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan”.

În opinia interlocutorilor, „în pofida tonalităţii constructive a întrevederilor pe care Krasnoselski le-a avut cu preşedintele Moldovei, Igor Dodon, în ianuarie şi martie, situaţia reală a Transnistriei nu se îmbunătăţeşte, iar „intenţiile nobile” ale părţii moldoveneşti nu se materializează deocamdată”.

În timpul apropiat, în Moldova va veni ambasadorul cu misiuni speciale al MAE rus, Serghei Gubarev, pentru a desfăşura întrevederi la Chişinău şi Tiraspol referitor la reglementarea transnistreană.

După cum a informat anterior INFOTAG, Gubarev a vizitat Chişinăul şi Tiraspol acum două săptămâni şi s-a întâlnit cu conducerea RM şi a Transnistriei. Igor Dodon l-a asigurat că autorităţile de la Chişinău „depun toate eforturile necesare pentru a exclude riscurile financiare sau economice pentru persoanele fizice şi juridice din Transnistria în procesul de realizare a controlului vamal şi cel de frontieră pe porţiunea de frontieră moldo-ucraineană, în regiunea Cuciurgan-Pervomaisk”.

Pe discutarea problemei instituirii controlului moldo-ucrainean comun în cadrul negocierilor „5+2” insistă doar Transnistria, cu susţinerea Rusiei. Chişinăul şi Kievul consideră că aceasta este o problemă internă a Moldovei şi Ucrainei şi nu intenţionează să o discute în format internaţional. De aceeaşi opinie este şi Preşedinţia Austriei în OSCE.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.04.28 16:07 Nicolae
    La sfirsit numai Rusia are grija de separatistii.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.