Transnistria şi Găgăuzia

MAE AL RUSIEI REGRETĂ ÎN PRIVINŢA CONTROLULUI MOLDO-UCRAINEAN LA PUNCTUL DE TRECERE CUCIURGAN

21 iulie, 2017

Lansarea oficială, pe 17 iulie, a controlului moldo-ucrainean la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan pe teritoriul Ucrainei este regretabilă, a declarat în ajun, în cadrul unui briefing la Moscova, vicedirectorul Departamentului informaţii şi presă al MAE al Rusiei, Artiom Kojin.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că „în acest fel au fost ignorate cunoscutele îngrijorări ale Transnistriei în privinţa acestei măsuri întreprinse de Chişinău şi Kiev, fără consultarea cu Tiraspolul”.

În opinia reprezentantului MAE rus, Transnistria „susţine pe bună dreptate că această acţiune contravine înţelegerilor atinse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean precum că toate problemele controversate trebuie să fie soluţionate în exclusivitate la masa de negocieri, iar acţiunile uneia din părţile conflictului nu trebuie să prejudicieze interesele celeilalte”.

„Şi mai mari întrebări în privinţa „valorii adăugate” a noului punct de trecere, care a fost amenajat fin banii Uniunii Europene (6 mil. euro), ridică şi Misiunea europeană de control al frontierelor (EUBAM), care activează de mulţi ani în regiune. Aceasta în timp ce celor de la Bruxelles le place să discute despre lipsa de alternativă pentru Transnistria de a intra în Acordul de Asociere al Moldovei cu UE”, a menţionat Kojin, întrebându-se „Oare acestea nu sunt elemente de presiune externă?”.

El a subliniat că „Rusia, în calitate de garant şi mediator în reglementarea transnistreană, pledează împotriva apariţiei unor noi factori iritanţi în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol”.

„Suntem convinşi că o discuţie interesată, deschisă a componentei economice a problemei „Cuciurgan” în cadrul formatului „5+2”, pentru convocarea cât mai grabnică a căruia noi pledăm, ar putea diminua acuitatea problemei”, a spus reprezentantul MAE al Rusiei.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2017.07.21 13:49 Efim
    Moldova si Ucraina acum este ca o monolit si tandem beton, cum spune nenea Mihai de la PL.
  2. 2017.07.21 15:03 Galina
    Idee nu am, ce sa face Rusia mai departe cu Transnistria?
  3. 2017.07.21 15:04 Marco
    Nasih flagov bilo bolise cem ucrainskih, hotea mi nahodimsea na ih storone.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.