Transnistria şi Găgăuzia

AUTORITĂŢILE TRANSNISTRIEI ŞI RUSIEI SUNT INDIGNATE DE REŢINEREA ARTIŞTILOR RUŞI LA CHIŞINĂU

28 iulie, 2017

Vicepreşedintele guvernului Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, a calificat reţinerea în ajun, la Aeroportul Chişinău, a unui grup de artişti ruşi drept "o istorie urâtă şi ruşinoasă".

Potrivit agenţiei INFOTAG, el s-a indignat pe pagina sa de facebook, unde a scris: "O adunătură de scandalagii. Cum să-i numesc altfel? De cine se tem? De artişti! Iată care e pericolul pentru integrarea europeană a Moldovei! O istorie foarte urâtă, ruşinoasă" şi a dispus Ambasadei Rusiei în RM să contribuie la soluţionarea situaţiei.

Printre artiştii cărora nu le-a fost permisă intrarea pe teritoriul Moldovei se numără Dmitri Dunaev, Liaisan Mingazova, Lidia Muzaleva, Irina Maslova. Precum şi Eroul Uniunii Sovietice, Vladimir Gasoian. Aceştia urmau să ajungă în Transnistria la festivităţile prilejuite de aniversarea a 25-a de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru. Când au ieşit din avion, poliţiştii de frontieră moldoveni i-au escortat cu o maşină la serviciul de securitate al Aeroportului Chişinău, iar după verificări li s-a interzis să intre în Moldova pentru că "pentru că au putut explica scopul vizitei în ţară".

Aceeaşi soartă a avut şi deputatul rus din partea PLRD, Pavel Şperov, care, la fel, a fost nevoit să facă cale întoarsă cu următoarea cursă spre Moscova.

MAE al autoproclamatei RMN a calificat această situaţie drept "o nouă acţiune orientată împotriva Federaţiei Ruse şi RMN". Ministerul consideră că "astfel de acţiuni ale structurilor de forţă ale RM reprezintă o provocare permisă de conducerea ţării, orientată spre creşterea în continuare a tensiunilor în relaţiile cu Rusia şi Transnistria".

"Măsurile întreprinse de autorităţile RM reprezintă o continuare logică a seriei de acţiuni ostile, inclusiv decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova cu privire la statutul militarilor ruşi, expulzarea grupului de diplomaţi ruşi care au participat la lucrările CUC, declaraţia Parlamentului RM prin care se cere retragerea pacificatorilor ruşi, poziţia MAEIE al Moldovei cu privire la inoportunitatea activităţilor planificate cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a operaţiunii de menţinere a păcii de pe Nistru", se arată în comentariul Ministerului de Externe al regiunii.

Opinia Federaţiei Ruse şi a Transnistriei a fost împărtăşită şi de Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, care a calificat incidentul "drept o nouă provocare care vizează perturbarea eforturilor preşedintelui de a restabili relaţiile moldo-ruse, care continuă să se dezvolte cu success". El şi-a prezentat scuzele "oaspeţilor care au fost supuşi unor astfel de acţiuni la aeroport".

După cum a informat anterior INFOTAG, în decurs de o săptămână, Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a fost convocat de două ori la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, unde i s-a atras atenţia asupra "inoportunităţii organizării în mod unilateral a unor manifestaţii consacrate aniversării a 25-a de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a RM, cu participarea artiştilor şi delegaţiilor oficiale din Federaţia Rusă". Ambasadorul a fost atenţionat că "astfel de acţiuni pot prejudicia relaţiile moldo-ruse". Anterior, MAEIE a refuzat acordarea permisiunii de traversare a spaţiului aerian al Moldovei şi de aterizare a unui avion al Forţelor Aeriene Militare ale Rusiei în aeroporturile din Chişinău şi Tiraspol. Cu acest avion intenţiona să vină vicepremierul rus Dmitri Rogozin şi delegaţia sa, pentru a participa la manifestaţiile de la Tiraspol.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.