Transnistria şi Găgăuzia

PREŞEDINTELE IGOR DODON AFIRMĂ CĂ NU VA PERMITE FOLOSIREA ARMELOR ÎMPOTRIVA TRANSNISTRIEI

22 august, 2017

Preşedintele Igor Dodon a declarat că niciodată nu va da ordin să fie folosite armele împotriva Transnistriei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un interviu pentru agenţia rusă TASS, el a menţionat că „nu există premise reale pentru război, însă de escaladarea situaţiei sunt interesaţi politicieni cu influenţă, atât din străinătate, cât şi din Moldova”.

„Este vorba, în primul rând, de cei care se tem că vor pierde puterea la alegerile parlamentare următoare. Sondajele sociologice arată clar că, după opt ani de guvernare defectuoasă, partidele proeuropene au şanse foarte mici ca să acceadă în Parlament. De aceea, liderii Partidului Democrat (PDM) încearcă să obţină susţinerea SUA, unde există politicieni cu influenţă, care sunt interesaţi de o confruntare cu Moscova. Ei fac presiune şi asupra preşedintelui Trump, pentru a nu admite dialogul cu Kremlinul”, consideră Preşedintele.

Potrivit lui, „pentru a face pe placul patronilor, PDM vine împotriva cursului prezidenţial de restabilire a parteneriatului strategic al Moldovei cu Rusia”.

„În aceste acţiuni se înscrie şi interzicerea mass-media ruse, expulzarea diplomaţilor şi jurnaliştilor şi, în sfârşit, declararea vicepremierului FR, Dmitri Rogozin, drept persona non grata. În presă se duce o campanie activă „privind planurile militare ale Rusiei imperiale”, care, datorită războiului de pe Nistru, planifică să ocupe sudul Ucrainei şi să răstoarne regimurile proeuropene de la Kiev şi Chişinău”, consideră Dodon.

El a menţionat că „coaliţia de la guvernare nu are nevoie de un război de amploare, dar provocările în privinţa Transnistriei în ajunul alegerilor prezidenţiale în Rusia şi alegerilor parlamentare în Moldova reprezintă un pas din care ei au doar de câştigat. Acest lucru va afecta şi mai mult relaţiile Moscovei şi Bruxellesului, lucru pe care vor să-l obţină unii politicieni din SUA. Iar dacă Moscova nu va întreprinde nici un fel de acţiuni, atunci conducerea Rusiei ar putea fi calificată drept una slabă, incapabilă să-şi apere cetăţenii proprii”.

Pentru a nu admite escaladarea situaţiei în Transnistria, Preşedintele „a solicitat comandanţilor unităţilor militare să-l informeze detaliat despre toate exerciţiile subunităţilor”, iar liderilor PDM le recomandă „să atragă atenţia soarta fostului preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, care, de asemenea, a încercat să flirteze cu SUA”.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.08.22 14:16 Fima
    Este clar da si dur oleaca.
  2. 2017.08.22 14:20 Svetlana
    Dl Dodon tot timpul sta alaturi cu poporul moldav, care sustine pe Doon si in alegeri in 2018.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.