Transnistria şi Găgăuzia

AUTORITĂŢILE DE LA TIRASPOL S-AU PLÂNS COMISARULUI UE CĂ MOLDOVA ÎNCALCĂ DREPTURILE CETĂŢENILOR TRANSNISTRENI

13 octombrie, 2017

Moldova încalcă drepturile Transnistriei şi locuitorilor săi la libera circulaţie şi activitatea economică liberă. Această opinie a fost prezentată de conducerea autoproclamatei RMN la întrevederea din ajun cu o delegaţie a Consiliului Europei, condusă de Comisarul pentru drepturile omului, Nils Muiznieks.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la presa locală, oaspeții s-au interesat de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, manifestările violenței domestice, respectarea drepturilor omului în penitenciarele din Transnistria.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a remarcat faptul că respectarea drepturilor omului este un subiect important pentru Transnistria, subliniind că „într-un stat în care legea este respectată de toţi – de la președinte la cetățeanul de rând – încălcări ale drepturilor omului sunt practic excluse”. El a constatat că în relații dintre Transnistria și Moldova se atestă fapte de încălcare a drepturilor omului.

Ministrul de Externe, Vitalii Ignatiev, a dezvoltat tema, spunând că, „în prezent, aproape toți locuitorii republicii se confruntă în mod regulat cu încălcarea drepturilor lor ca urmare a aplicării de către Moldova a unui complex întreg de măsuri restrictive unilaterale împotriva Transnistriei“. El a enumerat probleme în domeniul libertății de circulație a cetățenilor și a vehiculelor, mobilitatea academică, precum și urmărirea penală motivată politic a transnistrenilor în Moldova.

Potrivit lui, „lipsa de pregătire a părții moldovenești de a rezolva la masa de negocieri probleme economice și sociale complexe existente provoacă implementarea unor noi mecanisme de blocadă împotriva Transnistriei și a cetățenilor săi”.

„Oamenii nu trebuie să fie ostaticii conflictelor politice. Sperăm că veţi contribui la îmbunătățirea situației în ceea ce privește asigurarea drepturilor cetățenilor Transnistriei”, a spus el.

Însărcinatul pentru Drepturile Omului, Veaceslav Kosinski, a subliniat că autoritățile Transnistriei „sunt deschise pentru dialog, fiind gata să lucreze pentru creșterea nivelului de apărare a drepturilor omului”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.13 13:40 David
    In afara de plingeri ei nu au nimic.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.