Transnistria şi Găgăuzia

UN GRUP DE ELEVI ȘI PROFESORI AI LICEULUI DIN GRIGORIOPOL AU PROTESTAT ÎN FAȚA AMBASADEI RUSIEI ÎN MOLDOVA

20 octombrie, 2017

Joi, în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău, un grup de elevi și profesori de la Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol au protestat împotriva încălcării dreptului lor de a studia și preda în limba română. Acțiunea de protest a fost organizată de asociația pentru drepturile omului Promo-LEX. Potrivit directoarei liceului, Eleonora Cercavschi, „astăzi se împlinesc cinci ani de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis decizia privind accesul liber la studii în limba română pentru toți elevi doritori din Transnistria, ceea ce prezintă dreptul lor fundamental”. Potrivit ei, “în pofida deciziei, autoritățile din regiune refuză s-o respecte”. Liceienii au spus că necesitatea de a studia în limba română se justifică prin faptul că „după liceu au nevoie de studii superioare, iar neștiind bine limba, acest lucru este practic imposibil”. Cu cinci ani în urmă, CEDO a emis o decizie privind trei cazuri penale, unde în calitate de reclamanți au fost 170 de profesori, elevi și părinți de la trei școli transnistrene cu predare în limba română. Curtea a obligat Rusia ca, în decurs de trei luni după anunțarea sentinței, să plătească fiecărui reclamant câte 6 mii de euro și să asigure dreptul la studii în limba maternă. Decizia nici astăzi nu este îndeplinită.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.20 09:47 Liviu
    De ce nimeni nu a esit la copii?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.