Transnistria şi Găgăuzia

POLITICIAN RUS: RUSIA ESTE OBLIGATĂ SĂ AJUTE TRANSNISTRIA, CARE ESTE BLOCATĂ DE MOLDOVA ŞI UCRAINA

03 noiembrie, 2017

Politicianul rus Konstantin Zatulin consideră că Federaţia Rusă este obligată să ajute Transnistria „pentru ca aceasta să nu fie sugrumată”. Potrivit agenţiei INFOTAG, o declaraţie în acest sens el a făcut la conferinţa internaţională „100 de ani de la Revoluţia Rusă: unire pentru viitor”, care se desfăşoară la Moscova.

„Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu nu înțeleg de ce nu putem înscrie în bugetul nostru faptul că anume acum este necesar să sprijinim ruşii din Transnistria, deoarece ruşii din Transnistria sunt astăzi în pericol: ei sunt blocaţi din ambele părți – de partea moldovenească și de cea ucraineană – tocmai pentru a da naștere unui conflict și a da de rușine Rusia prin faptul că Transnistria va fi sugrumată”, a spus Zatulin, care este primul vicepreședinte al Comitetului Dumei pentru CSI, integrarea eurasiatică și relații cu compatrioții, precum și directorul Institutului ţărilor CSI.

De asemenea, el nu înțelege de ce, în această situație, Rusia „trebuie să se ascundă în spatele cuiva și să nu recunoască în niciun caz că îi ajută pe transnistreni”.

„Suntem obligaţi să-i ajutăm. Ei demult îşi doresc să fie în Rusia, ei demult au spus asta la referendum. Și aceasta este o nouă Crimee în această situație. Doar că într-o situație mult mai dificilă pentru noi, din păcate. Desigur, complexitatea acestei situații dictează ceva. Acesta este un fapt. Dar, în primul rând, mi se pare că aici este nevoie de o conversație sinceră și de susţinerea oamenilor”, a subliniat politicianul.

Potrivit lui, „pentru a-și salva poporul, Rusia are nevoie de proiecte de legi pentru a facilita dobândirea cetățeniei pentru compatrioți și cei care se află deja pe teritoriul Federației Ruse”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.03 11:36 olga
    Fara rusii ei nu au ce fac in Transnistria.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.