Transnistria şi Găgăuzia

PREŞEDINTELE IGOR DODON CONSIDERĂ CĂ PROBLEMA TRANSNISTREANĂ POATE FI SOLUŢIONATĂ, ÎNSĂ NU REPEDE

22 noiembrie, 2017

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, şi-a exprimat convingerea că problema transnistreană poate fi soluţionată, însă nu repede. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara, răspunzând în regim online la întrebările utilizatorilor reţelei de socializare Odnoklassniki.

„Acest lucru nu va fi posibil în acest an sau anul viitor. Avem opţiuni, există propuneri. Dar actualul Parlament şi Guvern nu vor permite acest lucru. Trebuie să ne îndreptăm spre aceasta, iar după alegerile parlamentare vom începe să soluţionăm această problemă în mod concret”, a spus Dodon.

El a menţionat că „unii politicieni de la Chişinău, Tiraspol şi din alte oraşe nu sunt interesaţi să rezolve conflictul transnistrean, deoarece au propriile interese”.

„Acest lucru nu le convine susţinătorilor unirii cu România şi celor care pledează pentru aderarea Moldovei la NATO, precum şi anumitor cercuri de afaceri. Ei s-au obişnuit să-şi rezolve chestiune altfel, în condiţii în care nu există transparenţă. Dar timpul acestora se apropie de sfârşit”, a spus Preşedintele.

El şi-a exprimat încrederea că, „după alegerile prezidenţiale din Rusia şi alegerile parlamentare din Republica Moldova, în anul următor vor fi atinse progrese în soluţionarea problemei transnistrene”. În opinia sa, „este foarte important că în conflictul dintre Moldova şi Transnistria nu există acele probleme ca în alte ţări, oamenii comunică unii cu alţii”.

Întrebat de ce nu vine în Transnistria, Igor Dodon a menţionat că pentru aceasta conducerea regiunii trebuie anunţată cu o lună înainte.

„Aşa reguli au introdus ei, deşi funcţionarii transnistreni pot veni liber la Chişinău, oricând. Şi nu trebuie să scrie asemenea scrisori. Cred că nici nu este nevoie de acest lucru. Atunci de ce noi nu avem voie să venim la voi? Vă e frică? Eu vreau pur şi simplu să vin la voi, să vorbesc cu oamenii, în orice localitate”, a spus Dodon.

Preşedintele a anunţat şi despre deschiderea unor săli de audienţă pentru locuitorii Transnistriei, menţionând că anul viitor intenţionează să se întâlnească în mod regulat cu ei. El şi-a exprimat speranţa că întâlnirile cu conducerea Transnistriei, inclusiv cu liderul acesteia, Vadim Krasnoselski, vor fi, de asemenea, regulate.

„El m-a sunat în martie-aprilie, mi-a cerut să ajut în problema achiziţiei de energie electrică. Am rezolvat această problemă. De atunci nu am mai vorbit, dar sunt gata să ajut în orice moment. Sunt nevoit să aud că cineva din Transnistria spune că nu vrea să vorbească cu Igor Dodon, deoarece el nu are nici o autoritate, ci vor să vorbească cu Vlad Plahotniuc (liderul Partidului Democrat şi principalul oligarh moldovean – „I.”), căci el are putere (aşa spunea liderul Transnistriei – „I.”). Înţeleg această poziţie. Nu sunt eu persoana care decide problemele cu contrabanda, dar despre viitorul ţării eu vreau să discut”, a declarat Dodon.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.22 16:23 David
    Noi vrem ca Tramp si Putin rezolva problema noastra, este o grisala mare.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.