Transnistria şi Găgăuzia

REPREZENTANT SPECIAL AL OSCE CONSIDERĂ CĂ O NOUĂ RUNDĂ DE NEGOCIERI ÎN FORMATUL „5+2” AR PUTEA AVEA LOC ÎN VIITORUL APROPIAT

28 noiembrie, 2017

Reprezentantul special al președintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei, Wolf Dietrich Heim, consideră că o nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” ar putea avea loc în viitorul apropiat. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta el a declarat marți, la o conferință de presă privind rezultatele negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană, care s-au desfășurat la Viena.

„Există încă multe probleme nerezolvate, munca asupra lor continuă. Sperăm că ritmul la care am ajuns la sfârșitul anului va fi menținut, inclusiv în cadrul președinției Italiei și Slovaciei. Este necesar să lucrăm mai ritmic decât în anii precedenți, trebuie să menţinem dinamica. Să nu uităm că procesul de negocieri continuă de 25 de ani. În acest răstimp a crescut o generație întreagă, s-a format o mentalitate. Ce s-a întâmplat recent este o nouă abordare și o nouă mentalitate, care trebuie menținută și dezvoltată”, a spus Heim.

Întrebat de jurnaliștilor despre data unei noi runde de negocieri, el a spus că „aceasta ar putea avea loc chiar peste două sau trei săptămâni”.

„Este important să elaborăm soluții pentru a avea ce discuta. Dacă vor fi astfel de decizii, atunci s-ar putea să ne întâlnim mai des”, a spus Heim.

Potrivit lui, „interacțiunea dintre cele două maluri ale Nistrului asigură un spirit de cooperare între Chișinău și Tiraspol”.

El a numit „foarte importantă” recunoașterea în străinătate, inclusiv în Ucraina, a diplomelor universităţii din Tiraspol, mai ales că aceasta este foarte important pentru studenți în contextul mobilității academice a țării și, de asemenea, conectarea liniilor telefonice dintre ambele maluri ale Nistrului.

„Printre problemele care s-au discutat mai mult de 10 ani și care au fost rezolvate pe 25 noiembrie se numără şi reparația a șase școli de la Dubăsari. Rezultă că este important să găsim abordări potrivite pentru rezolvarea problemelor. Noi, parteneri internaționali, vedem multe efecte pozitive și concrete”, a subliniat Heim.

El consideră că, în pofida faptului că numărul problemelor care trebuie soluționate este în creștere, „am decis să găsim o soluție anul acesta, deși în prima jumătate a anului acest lucru a fost dificil”.

„Sunt bucuros să menționez că am reușit să obținem succes ajungând la un numitor comun cu privire la anumite aspecte ale Protocolului de la Berlin din iunie 2016, când ne-am decis să identificăm direcții pentru soluții sigure. De exemplu, deschiderea podului Gura-Bâcului spre care am tins mai bine de 15 ani. Acesta este momentul revoluționar al lunii noiembrie, ceea ce face ca întâlnirea noastră să fie mai motivată, confirmând importanța cooperării dintre Austria și Germania”, a accentuat el.

Reprezentantul special al OSCE a atras atenția la faptul că participarea la negocieri privind reglementarea transnistreană „devine tot mai activă din toate părțile”.

Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a subliniat că „a fost un an de succes în procesul de negocieri, iar în ultimele săptămâni au fost rezolvate câteva probleme importante care nu au fost soluționate de ani de zile”.

„Este foarte important să menținem acest ritm, la toate nivelurile. Grupurile de lucru continuă să depună eforturi pentru a propune soluții. Trebuie să știți cum să faceți și să aveți voință politică. Apoi vor urma şi rezultate”, a spus Scanlan.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.28 20:04 iLIE
    Bravo? asta deja ceva inseamna...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.