Transnistria şi Găgăuzia

BANCA CENTRALĂ TRANSNISTREANĂ A DEPRECIAT RUBLA LOCALĂ CU ÎNCĂ 3%

12 ianuarie, 2018

Banca Centrală Transnistreană (BCT) a stabilit de vineri un nou curs oficial al dolarului, de 16 ruble, majorându-l cu 0,5 ruble (3,2%).

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul BCT, instituţia argumentează această acţiune prin faptul că „estimările țărilor partenere privind inflația și devalorizarea monedelor naționale în anul 2018, precum și prognoza soldului negativ al contului curent al balanței de plăți necesită o devalorizare în continuare”.

În opinia băncii, modificarea este una planificată și corespunde parametrilor coridorului valutar 16-16,5 ruble pentru 1 dolar, definit de „Principalele direcții ale politicii monetar-creditare unice pentru anul 2018”.

INFOTAG precizează: Aceasta este treia majorare începând cu 2017 a cursului oficial al dolarului în raportul cu rubla transnistreană. Prima dată cursul a fost majorat la sfârşitul lunii iunie cu aproape o treime – de la 11,3 la 15 ruble pentru 1 dolar SUA pe motivul necesităţii de a depăşi criza economică, financiară şi valutară din Transnistria, care s-a format din vina fostului preşedinte Evghenii Şevciuk şi a celor din anturajul lui. A doua oară cursul a crescut în noiembrie cu 3,3%, până la 15,5 ruble pentru un dolar american.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.