Transnistria şi Găgăuzia

ACTIVIŞTII CIVICI DIN TRANSNISTRIA ÎNDEAMNĂ CETĂŢENII SĂ-L SUSŢINĂ PE VLADIMIR PUTIN LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN RUSIA

16 ianuarie, 2018

Forumul Popular Transnistrean îndeamnă locuitorii regiunii transnistrene care deţin cetăţenia Federaţiei Ruse să participe la alegerile prezidenţiale din Rusia din 18 martie şi să susţină candidatura actualului şef de stat Vladimir Putin.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa transnistreană, decizia de susţinere a lui Putin a fost luată unanim la şedinţa consiliului coordonator al Forumului.

„A fost elaborat un program de activități în sprijinul candidaturii lui Putin. Au fost formate toate ramurile teritoriale ale Forumului Poporului Transnistrean, care vor avea sarcina de a desfășura activități sistematice în această direcție”, a declarat coordonatorul organizației, Iurii Ceban.

El a amintit că, în mod tradițional, din cei peste 200 de mii de cetățeni ai Federației Ruse care locuiesc în Transnistria, la votare vin doar un sfert. De data aceasta, activiștii intenționează să organizeze în ajunul alegerilor o serie de evenimente, întâlniri cu alegătorii pentru a crește participarea la vot.

Regiunea este deja în plină pregătire pentru organizarea votării, au fost verificate locurile de vot, are loc selectarea candidaților pentru comisiile electorale din secțiile de votare.

„Acest eveniment va determina în mare măsură viaţa statului nostru pentru următorii şase ani. De activitatea noastră, de votul şi înţelegerea importanţei acestui eveniment depinde dezvoltarea noastră viitoare”, a spus şefa CEC din Transnistria, Elena Gorodeţkaia.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.01.16 18:23 Stas
    Putin nu vre sa vina in Moildova pentru intalnirea cu alegatorii sai?
  2. 2018.01.17 09:05 Faina
    Rusia nu lasa Transnistria fara sustinere si fara bani.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.