Transnistria şi Găgăuzia

MAJORITATEA TRANSNISTRENILOR NU SUNT DISPUŞI SĂ RENUNŢE LA MAGAZINELE OBIŞNUITE ÎN FAVOAREA CELOR ONLINE

17 ianuarie, 2018

Majoritatea locuitorilor din Transnistria (63,5%) nu sunt dispuşi să renunţe complet la magazinele obişnuite în favoarea celor online, chiar dacă acestea ar avea în stoc toate produsele necesare.

Potrivit agenţiei INFOTAG, aceste date se conţin într-un sondaj al participanţilor la piaţa comerţului electronic în regiune, desfăşurat de Camera de Comerţ şi Industrie a autoproclamatei RMN.

Estimând gradul de dezvoltare a pieţei comerţului electronic în Transnistria, 72,6% dintre respondenți consideră că aceasta se află la începutul formării, iar 21,9% susţin că această piaţă practic nu există.

Vorbind despre frecvența cumpărăturilor pe Internet, 30,8% dintre respondenți au spus că fac asemenea cumpărături de 2-3 ori pe lună, 26,9% - mai puțin de o dată pe lună, 23,1% - o dată pe lună.

Cele mai populare magazine online străine printre transnistreni sunt Aliexpress - 45% și Rozetka.com.ua - 27%, iar dintre cele locale – hi-tech.md (29%) și tiraet.com (19%).

Jumătate dintre respondenți preferă să plătească pentru comenzi “cu un singur clic prin intermediul sistemului de plăți", 25% - în numerar la livrare.

INFOTAG precizează: Autorii sondajului nu au dezvăluit numărul respondenților și nici marja de eroare.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.01.17 12:08 Lavinia
    Nu stiu daca asta este cea mai acuta problema pentru populatie de la stinga Nistrului.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.