Transnistria şi Găgăuzia

TRANSNISTRIA SPERĂ SĂ PARTICIPE LA APCE ÎN CALITATE DE OBSERVATOR

17 ianuarie, 2018

Sovietul Suprem este dispus să asigure participarea unei delegații transnistrene la activitatea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) în calitate de observator pentru a transmite direct poziția referitor la întreaga gamă de probleme care afectează interesele Transnistriei. O declaraţie în acest sens a făcut în ajun, la Paris, șeful legislativului de la Tiraspol, Alexandr Șcerba, la reuniunea Subcomisiei APCE pentru conflicte.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la site-ul Ministerului de Externe al Transnistriei, reuniunea a fost consacrată „reglementării relațiilor dintre Moldova și Transnistria”, iar Șcerba a prezentat poziția Transnistriei.

El şi-a exprimat convingerea că independența Transnistriei „se bazează obiectiv pe un șir de premise istorice și juridice”. El a enumerat principale motive ale conflictului, inclusiv faptul că „Moldova a renunțat juridic la Transnistria în 1990, agresiunea militară din 1992, ignorarea de către Chișinău a realităților istorico-juridice, precum şi încercarea de a crea forţat fantoma fostei RSSM”.

Speakerul a exprimatul regretul pentru faptul că, deseori, mass-media străină „creează o imagine distorsionată a Transnistriei, iar comunitatea internațională nu observă existența obiectivă a RMN ca cel mai nou stat din Europa”.

Al doilea reprezentant al regiunii, ministrul de Externe, Vitalii Ignatiev, a menționat în raportul său că la sfârșitul anului 2017, în dialogul părților „a fost atinsă o logică pragmatică de căutare a unor soluții reciproc avantajoase, direcționate spre îmbunătățirea vieții oamenilor”.

El consideră că înţelegerile atinse în noiembrie au fost realizate „datorită unui impuls pozitiv din partea Transnistriei” și şi-a exprimat speranța că negocierile vor avea succes în perioada Președinției Italiei în OSCE.

Ignatiev a îndemnat APCE să acorde o atenție deosebită problemelor care, în viitor, ar putea înlătura eforturile depuse pentru intensificarea dialogului în 2017. Printre acestea el a numit stabilirea controlului comun moldo-ucrainean la frontiera comună, pe care diplomatul o consideră transnistreană, subliniind că aceasta poate „afecta extrem de mult nivelul de trai a zeci de mii de oameni, precum și poate duce la escaladarea tensiunii și la trecerea conflictului într-o fază necontrolată”.

Vorbind despre reglementarea relațiilor cu Moldova, ministrul transnistrean a remarcat că „experiența reglementării relațiilor interstatale dintre Cehia și Slovacia confirmă faptul că renunţarea la menţinerea forţată a orânduirilor artificiale poate da un impuls semnificativ cooperării reciproc avantajoase pe bază de egalitate”.

La discuții a participat şi o delegație a Moldovei, condusă de noul vicepremier pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, precum și negociatorul principal al UE pentru Acordul de Liber Schimb cu Moldova, Luc Devigne.

Biroul pentru Reintegrare, al cărei şef a devenit săptămâna trecută noul vicepremier Cristina Lesnic, nu a oferit nicio informație despre reuniunea de la Paris.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.