Transnistria şi Găgăuzia

ŞEFUL MISIUNII OSCE MIZEAZĂ PE IMPLEMENTAREA RAPIDĂ A ACORDURILOR SEMNATE DE MOLDOVA ŞI TRANSNISTRIA

16 februarie, 2018

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, salută activizarea dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol atât între reprezentanţii politici, cât şi în formatul grupurilor de lucru, şi mizează pe implementarea rapidă a acordurilor semnate de Moldova şi Transnistria.

Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-un comunicat al Misiunii OSCE cu privire la rezultatele întrevederii din ajun, la Chişinău, a vicepremierului pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și ministrului Afacerilor Externe al regiunii, Vitalii Ignatiev.

„În cadrul întâlnirii, reprezentanții politici au analizat progresele realizate în implementarea a patru din cele cinci acorduri, care au fost semnate de către părți în noiembrie anul trecut la Bender și Chișinău și confirmate în Protocolul de la Viena. În primele două luni ale anului 2018, părțile au formalizat acordul privind capacitatea sporită a podului între satele Gura Bîcului și Bîcioc pentru a-l face accesibil pentru vehiculele de până la 10 tone, au asigurat funcționarea școlilor cu predare în grafia latină, administrate de Moldova, au convenit asupra apostilării documentelor de studii emise în Transnistria și au restabilit accesul agricultorilor moldoveni la terenurile lor din raionul Dubăsari”, se arată în comunicat.

Potrivit OSCE, părțile „și-au asumat angajamentul să profite de dinamica pozitivă creată de aceste progrese și și-au exprimat certitudinea că în lunile ce urmează se va ajunge la acorduri suplimentare, inclusiv asupra unui mecanism care ar permite vehiculelor din Transnistria să participe la traficul rutier internațional”.

Întâlnirea a fost încheiată prin semnarea unei decizii protocolare privind măsurile veterinare, de carantină și de protecție a plantelor, ceea ce demonstrează „o determinare a părților să se angajeze în mod cuprinzător în procesul de reglementare și să abordeze aspecte practice care depășesc limitele așa-numitului pachet din opt puncte”.

„Implementarea rapidă de către părți a acordurilor semnate în noiembrie 2017 demonstrează voința politică din ambele părți, în sprijinul unei dinamici orientate spre rezultat, care sunt convins că se va accelera”, a concluzionat Ambasadorul Michael Scanlan.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.