Transnistria şi Găgăuzia

ŞEFUL MISIUNII OSCE A REMARCAT IMPLICAREA PERSONALĂ A LIDERULUI TRANSNISTREAN ÎN PROCESUL DE NEGOCIERI

20 martie, 2018

Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a remarcat „implicarea personală a preşedintelui Transnistriei, Vadim Krasnoselski, în procesul de negocieri, care contribuie la atingerea unor înţelegeri în chestiuni importante de pe agenda de lucru”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, despre aceasta el a declarat luni, la întrevederea cu Krasnoselski la Tiraspol, unde a fost discutată evoluţia reglementării relaţiilor dintre Moldova şi Transnistria.

„Această abordare a adus procesul de negocieri la un nivel calitativ nou, marcat de punerea în practică a deciziilor concrete atinse de părțile conflictului cu participarea mediatorilor internaționali”, îl citează pe diplomat serviciul de presă al președinției transnistrene.

Potrivit comunicatului, interlocutorii au mai vorbit despre necesitatea de a atinge progrese și în problemele incluse „Protocolul de la Viena”. Șeful Misiunii OSCE „a atras atenţia asupra problematicii transportului auto, exprimându-şi speranța în găsirea cât mai rapid a unui mecanism de participare a transportului auto transnistrean la traficul rutier internațional”. El a menționat că trebuie soluţionate şi problemele legate de cazurile penale motivate politic și de libera circulație a cetățenilor.

Părțile au subliniat importanța unei interacțiuni substanțiale active a tuturor participanților la dialog în vederea găsirii cât mai curând posibil a unor soluții practice în numele intereselor poporului. S-a menţionat că pe 27 martie la Tiraspol este aşteptat în vizită reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE, Franco Frattini.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.03.20 10:04 Fima
    De ce OSCE face complimente directe separatistilor?
  2. 2018.03.20 10:09 Maria
    Cei de la Tiraspol tot timpu avea pozitia clara si deschisa, ce nu putem sa spunem despre pozitia Chisinaului din pacate.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.