Transnistria şi Găgăuzia

OSCE A ANUNŢAT LICITAŢII PENTRU DOTAREA PUNCTELOR DE ÎNMATRICULARE A TRANSPORTULUI ÎN TRANSNISTRIA

15 iunie, 2018

OSCE a anunţat două licitaţii: pentru desfăşurarea lucrărilor de reparaţie şi pentru procurarea echipamentelor pentru viitoarele puncte de înmatriculare a mijloacelor de transport din Tiraspol şi Rîbniţa. Despre aceasta a anunţat în ajun şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, la întrevederea de la Tiraspol cu preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, diplomatul a recunoscut că până nu demult planurile privind lansarea de la 1 septembrie a mecanismului de participare a transportului auto transnistrean în traficul internațional i se părea unul „ambițios, dar acum pare a fi cu adevărat realizabil”.

Reprezentantul OSCE a remarcat „dinamizarea procesului de negocieri și atmosfera de lucru constructivă în dialogul dintre părți“, subliniind că, „la fel ca şi alţi mediatori internaționali, este impresionat de operativitatea prin care sunt soluţionate cele mai complexe probleme și mizează pe continuarea activităţii în acest sens”.

El și-a exprimat speranța că vor fi rezolvate operativ şi alte probleme, inclusiv cele legate de utilizarea terenurilor în raionul Dubăsari. Totodată, diplomatul a atras atenția asupra unor dificultăţi „de birou”, care trebuie depăşite „cu eforturi comune”.

Krasnoselski a apreciat faptul că „colegii europeni nu sunt indiferenți față de situația din republică”.

El a subliniat că Transnistria este gata pentru dialog şi pentru măsuri practice , considerând că „principiul îndeplinirii obligatorii a acordurilor este unul fundamental”.

Michael Scanlan a vizitat Tiraspolul pentru a doua oară în această săptămână. Marți, el s-a întâlnit acolo cu ministrul de Externe, reprezentantul politic al regiunii în cadrul negocierilor privind reglementarea transnistreană, Vitalii Ignatiev. Ei au discutat despre implementarea acordurilor anterioare și perspectivele de semnare a unor noi acorduri în domenii aparte”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.06.15 18:15 Ivan
    Bine ca OSCE face tot transparent si corect, anume asa sa fie cinstit.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.