Transnistria şi Găgăuzia

DEPUTAŢII TRANSNISTRENI AU AUDIAT RAPORTUL BĂNCII CENTRALE PENTRU ANUL 2017 ŞI SPRIJINĂ DIRECŢIA ACESTEIA

21 iunie, 2018

Sovietul Suprem al autoproclamatei RMN a audiat miercuri raportul preşedintelui Băncii Centrale din Transnistria (BCT), Veaceslav Tidva, privind activitatea instituţiei în anul 2017, a aprobat raportul şi a exprimat încredere faţă de direcţia pe care merge banca.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul organului legislativ al regiunii, Tidva a spus că „banca nu a moştenit nimic important de la conducerea precedentă”.

„Din 2014 până în 2016, PIB-ul a scăzut cu 7%, volumul producției industriale – cu 9%, a scăzut şi comerțul exterior. Veniturile populației s-au redus cu 33%. A scăzut considerabil cererea de consum. Partea de cheltuieli a bugetului republican a fost acoperită cu venituri proprii cu mai puțin de 60%. La sfârșitul anului 2016, ne-am confruntat cu o criză economică de ordin structural”, a spus el.

Potrivit bancherului, criza a avut două componente: „provocările externe și politica economică ineficientă, desfăşurată de fosta conducere a țării, inclusiv de autoritățile monetare”.

„În decurs de cinci ani, din 2012 până în 2016, oferta monetară s-a dublat, iar rezervele valutare au fost epuizate. La începutul anului 2017, acestea se aflau în zona negativă. Fosta conducere a republicii soluţiona criza bugetară prin tipărirea banilor. În 2016, au fost tipărite 920 de milioane de ruble care nu erau asigurate cu nimic. În această situație, unica soluţie era devalorizarea rublei noastre. Nivelul său este de 37%. La 16 iunie 2017 au fost adoptate „Direcțiile principale ale politicii monetar-creditare”, prin care a fost stabilit „coridorul valutar” pentru 2017 de 15-15,5 ruble pentru un dolar. Valuta a devenit accesibilă atât agenţilor economici, cât și populației. Exportatorii au primit un imbold suplimentar. Volumul producției industriale a crescut cu 14%, exportul a crescut cu 20%, au crescut veniturile fiscale, a dispărut fenomenul „turismului alimentar”. Inflația a fost menținută la nivelul celor mai apropiați vecini”, a spus Tidva.

El a vorbit şi despre activitatea desfăşurată de BCT în anul trecut cu băncile cu probleme – „Ipotecinîi” şi „Tiraspromstroibank”, unde „a existat o amenințare pentru banii deponenților și pentru securitatea economică a statului”.

„Licenţele acestor instituții de creditare au fost suspendate, au fost numiți administratori externi, care mai apoi au fost naționalizați. Totodată, la BCT a fost creată Agenția pentru îmbunătățirea sistemului bancar al republicii. De asemenea, banca centrală și-a asumat și rolul de autoritate de reglementare a pieței asigurărilor. Profitul BCT pentru 2017 a fost de 50,1 milioane de ruble. ($3,23 mil.), a raportat el, menţionând că activitatea băncii a fost supusă auditului extern din partea Rusiei, dar şi auditului din partea Curţii de Conturi din regiune.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.06.21 11:50 Stas
    Tot la banca depinda de la conducerea la Serif...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.