Transnistria şi Găgăuzia

EXPERŢII CHIŞINĂULUI ŞI TIRASPOLULUI AU DISCUTAT DESPRE IMPORTUL UNOR MĂRFURI ÎN TRANSNISTRIA

18 iulie, 2018

Marţi, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău a avut loc reuniunea experților Moldovei şi Transnistriei în domeniul veterinar și fitosanitar, cu participarea reprezentanţilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Delegația Chișinăului a fost compusă din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și din cadrul altor autorități. În cadrul ședinței au fost discutate aspecte ce țin de importul unor bunuri în regiunea transnistreană, precum semințe și material săditor, medicamente veterinare, pesticide și erbicide. Chișinăul insistă ca aceste mărfuri să fie importate numai în baza nomenclatorului de produse şi producători aprobat în Republica Moldova. Tiraspolul este de altă opinie, considerând că are dreptul să aleagă preparatele necesare şi furnizorii acestora. Probleme similare se atestă şi în domeniul medicamentelor. Următoarea reuniune a experților de profil se va desfăşura la Tiraspol.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.18 13:41 Rebeca
    Numai sub control din Chisinau ei poate sa face import si export.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.