Transnistria şi Găgăuzia

​LIDERUL TRANSNISTRIEI CONSIDERĂ CĂ NU EXISTĂ ALTERNATIVĂ PENTRU NEGOCIERILE CU CHIŞINĂUL

10 august, 2018

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, consideră că nu există alternativă pentru negocierile cu Chişinăul. Potrivit agenției INFOTAG cu referire la presa regională, despre aceasta el a declarat în cadrul unei întrevederi cu membrii Căzăcimii Militare de la Marea Neagră.

„Nu există nicio alternativă la negocieri. Slavă Domnului că există un compromis, există un dialog, există formatul „5+2”, grupuri de lucru, întâlniri în formatul „1+1” ”, a spus liderul de la Tiraspol.

El a menționat că se va întâlni neapărat cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

„El a cerut să ne întâlnim la mijlocul lunii septembrie. Vom discuta despre ecologie, situația de pe râul Nistru, despre hidrocentralele care Ucraina le construiește”, a spus Krasnoselski.

Liderul transnistrean a subliniat că intenționează să discute cu Președintele Moldovei „importanța misiunii de menținere a păcii” pe Nistru și chestiuni ce ţin de rotația militarilor ruși.

„GOTR face parte integrantă din operaţiunea rusă de menținere a păcii pe malurile Nistrului. Și prin aceasta înțelegem aflarea aici anume a Rusiei și, bineînțeles, nu vom permite ca prezența militară rusă să fie retrasă”, a subliniat liderul Transnistriei.

El le-a propus cazacilor să desfăşoare adunări militare pentru a verifica „resursele de mobilizare ale căzăcimii”.

După cum a informat anterior INFOTAG, despre întâlnirea liderilor celor două maluri ale Nistrului, Igor Dodon a anunţat la sfârșitul lunii iulie.

„Planificăm o întâlnire cu Vadim Krasnoselski. Cel mai probabil, acesta va avea loc la 15 septembrie, pe malul drept al Nistrului, posibil la reședința de la Condrița. Avem ce discuta”, a spus Dodon.

Igor Dodon și Vadim Krasnoselski au avut trei întâlniri în mai puțin de doi ani. Imediat după alegeri, la începutul lunii ianuarie 2017, ei s-au întâlnit la Bender. O altă întrevedere a avut loc la 30 martie 2017, la reședința președintelui RM la Holercani. O altă întrevedere a avut loc în luna aprilie a acestui an la Bender.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.08.10 18:14 Filaret
    Asta sa numeste - vo9rba goala...
  2. 2018.08.10 18:19 Lord
    Clar ca el nu vre rezolvarea conflictului, ei joc acolo in tara si statu sau...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.