Transnistria şi Găgăuzia

TRANSNISTRIA SUSŢINE CĂ MOLDOVA NU ESTE PREGĂTITĂ PENTRU DISCUTAREA PROBLEMELOR POLITICE

19 decembrie, 2018

Dacă Chișinăul era într-adevăr pregătit pentru o discuţie serioasă pe teme politice, atunci ar fi abrogat legea din 2005 cu privire la un oarecare „statut special al Transnistriei”, consideră ministrul de externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, care a oferit miercuri un interviu agenției de presă „Novosti Prednestrovia”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a reamintit că Transnistria „se axează în mod clar pe voința poporului, exprimată la referendumuri”.

„Această voință este reflectată în Constituție și în conceptul de politică externă, precum și în strategia de dezvoltare a RMN pentru anii 2019-2026, aprobată recent. Activitatea noastră diplomatică se bazează pe aceste documente. Aceasta înseamnă că construim relații de bună vecinătate, respect reciproc, egalitate cu Moldova vecină și încercăm să rezolvăm conflictul prin recunoașterea internațională largă a Republicii Moldoveneşti Nistrene”, a spus ministrul, subliniind că această poziție „nu se poate schimba”.

El și-a exprimat îndoiala că autorităţile de la Chișinău este gata să meargă în aceeași direcție, deoarece, „chiar și în problemele umanitare partea moldovenească nu prea este pregătită să negocieze”.

Potrivit lui, „legea din 2005, care a determinat din timp un oarecare „statut special” pentru Transnistria, a fost adoptată de Moldova în mod unilateral, în afara formatelor internaționale, fără a ține seama de opinia Transnistriei și de realitatea obiectivă”.

În același timp, Ignatiev a spus că „niciodată, la niciun nivel și format al dialogului, nu a auzit de la reprezentanții Chișinăului sau ai altor participanți internaționali despre disponibilitatea de a folosi această lege ca bază pentru negocieri – dimpotrivă, partenerii internaționali, inclusiv Federația Rusă, critică adoptarea acesteia”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.12.20 18:02 Filaret
    Rezolvarea depinda de la SUA si Rusia...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.