Transnistria şi Găgăuzia

PREŞEDINŢIA SLOVACIEI LA OSCE ESTE DISPUSĂ SĂ DESFĂŞOARE ÎNTREVEDERI „5+2”, DACĂ EXISTĂ O AGENDĂ CLARĂ

21 ianuarie, 2019

Preşedinţia Slovaciei la OSCE este dispusă să desfăşoare în acest an întrevederi în formatul „5+2” „ori de câte ori este nevoie, dacă există o agendă clară”. O declaraţie în acest sens a făcut, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele în exerciţiu al OSCE, Miroslav Lajcak, după întrevederea la Tiraspol cu preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, el a spus că mizează pe o președinție eficientă, dar „este necesar să se ajungă la un acord pe partea moldovenească și cea transnistreană”.

„Suntem gata să ajutăm. Sper că munca va continua și vom vedea rezultate concrete. Suntem gata să convocăm următoarea întâlnire în formatul „5+2” atunci când vom avea perspectiva de a obține ceva concret. Aș vrea ca aceasta să se întâmple până la vară, dar totul depinde de voința părților. Nu este necesar să ne întâlnim în acest format, dacă nu va fi nimic de negociat. Ar fi un semn rău. Dar cred că toți participanții la proces înțeleg că avem un moment bun, o atmosferă bună, există mai multă încredere decât acum doi ani și acest lucru ar trebui să fie păstrat”, a spus diplomatul.

El ar dori ca anul 2019 „să devină un an al unor rezultate concrete şi bune”.

„Am avut o discuţie foarte concretă. Anterior, am auzit interpretarea părții moldovenești, astfel că mi-am format deja o imagine de ansamblu a problemelor existente și a modului în care ar trebui rezolvate”, a spus Lajcak.

Referindu-se la menţinerea lui Franco Frattini în funcţia de reprezentant special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, el a spus că acesta este „un politician cu o susţinere italiană puternică, care şi-a a demonstrat eficacitatea în această funcţie”.

Vadim Krasnoselski şi-a exprimat convingerea că actuala preşedinţie a OSCE va da un nou impuls realizării acordurilor deja semnate şi atingerii unor noi înţelegeri, fapt ce va permite anului 2019 să devină „un an de tranziţie”.

„Trebuie să ne gândim la faptul ca rezultatele soluţionării problemelor să fie implementate în viață, astfel încât oamenii să le folosească ca norme. Vorbim despre aspecte legate de logistică, economie, probleme umanitare , despre tot ceea ce ţine de un trai liniștit şi stabil al oamenilor. Transnistria este constructivă și devine o zonă de stabilitate, demonstrând capacitatea de a ajunge la înţelegere chiar și în condiții foarte dificile - desigur, cu ajutorul colegilor noștri, inclusiv al misiunii OSCE”, a subliniat el.

Întrebat de jurnaliștii slovaci despre perspectivele soluționării definitive a conflictului transnistrean și probabilității unirii cu Moldova, liderul de la Tiraspol a declarat că „fiecare parte are propria viziune de a pune capăt confruntării”.

„Pentru Moldova, aceasta este integrarea, iar pentru Transnistria, este recunoașterea Republicii Moldovenești Nistrene ca stat independent. Apărăm această poziție și îndeplinim voința poporului, care a fost exprimată la referendum. Considerăm că diferendul poate fi soluționat prin recunoașterea statalității transnistrene”, a subliniat el.

Vorbind despre perspectivele retragerii pacificatorilor ruși din Zona de Securitate, Krasnoselski a spus că „Transnistria nu va purta niciun fel de discuţii la acest subiect atâta timp cât conflictul nu este soluţionat”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.