Transnistria şi Găgăuzia

MAE AL TRANSNISTRIEI A DESFĂŞURAT LA TIRASPOL O ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANŢII MEDIATORILOR ŞI OBSERVATORILOR

07 februarie, 2019

Ministrul afacerilor externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, a prezentat în ajun „poziția părții transnistrene referitor la o gamă largă de probleme de actualitate legate de relațiile actuale dintre Transnistria și Moldova”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul MAE al regiunii, el a vorbit despre aceasta în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere în formatul „5+2”.

Ignatiev și-a exprimat recunoștința față de partenerii internaționali pentru „atenția permanentă acordată procesului de reglementare a relațiilor moldo-transnistrene”, pronunţându-se pentru „menținerea dinamicii dialogului”, în pofida campaniei electorale din Republica Moldova.

De asemenea, el a reafirmat angajamentul părţii transnistrene de a rezolva la masa de negocieri „problemele practice social-umanitare în beneficiul poporului” și a subliniat necesitatea ca părțile să-şi îndeplinească cu responsabilitate acordurile deja semnate, inclusiv în domeniul telecomunicațiilor și încetării cauzelor penale motivate politic”.

INFOTAG precizează: La reuniune au participat Ambasadorul Slovaciei în RM, Dusan Dacho, consilierul Ambasadei Rusiei în Moldova, Roman Romanov, copreședintele CUC din partea Rusiei, Ilia Uvarov, şeful adjunct al Misiunii SUA în Moldova, Martin McDowell, șeful adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, Lajos Karakas, prim-secretarul Ambasadei Ucrainei în RM, Serghei Jivciuk, și consilier politic al Delegației UE în Moldova, Olga Beinarovica.

În comunicatul MAE nu se menţionează nimic despre „poziția exprimată” a Tiraspolului. Cel mai probabil, s-a discutat despre deschiderea la Moscova a „reprezentanţei oficiale a RMN în Federația Rusă“ și despre declaraţia liderului de la Tiraspol precum că mai multe sate moldoveneşti (Doroțcaia, Coșnița, Pohrebea, Pîrîta, Cocieri, Molovata Nouă, Vasilevca, Varniţa) „se află temporar sub controlul Moldovei”. Autoritățile moldovenești califică acest lucru drept „o provocare la adresa tuturor partenerilor internaţionali implicaţi în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, care este de natură să destabilizeze situaţia în Zona de securitate şi să creeze noi tensiuni între cele două maluri ale Nistrului”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.