Transnistria şi Găgăuzia

MAE AL TRANSNISTRIEI ÎI RECOMANDĂ PREȘEDINTELUI MOLDOVEI SĂ SE CONCENTREZE PE REZOLVAREA PROBLEMELOR INTERNE

12 martie, 2019

Ministerul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN îi recomandă Președintelui Moldovei, Igor Dodon, „să se concentreze asupra setului de probleme cu care se confruntă propriului stat și, în măsura dorinţei şi posibilităţilor, să contribuie la realizarea deplină a angajamentelor anterioare ale Republicii Moldova în procesul de negocieri cu Transnistria”.

Potrivit agenției INFOTAG, un asemenea comentariu a fost emis marţi de MAE al regiunii „în legătură cu unele declaraţii ale preşedintelui Moldovei vecine” şi cu „iniţiativele sale publice demonstrative pe subiectul reglementării relaţiilor moldo-transnistrene”.

„Activitatea specifică a oficialului moldovean, care nu dispune de autoritate în acest domeniu, dar și tezele nepotrivite privind „proximitatea” reglementării definitive a conflictului moldo-transnistrean, din păcate, nu fac decât să dezorienteze participanții externi și creează o imagine distorsionată a situației în cadrul negocierilor”, consideră MAE de la Tiraspol.

Potrivit acestuia, „textele unor „proiecte” arată că acestea sunt nişte compilaţii ale diferiţilor autori, care au în comun ambiții subiective și lozinci populiste şi urmăresc reacția indulgentă a actorilor internaționali”.

În comentariu se menţionează că „experiența vastă a relațiilor moldo-transnistrene demonstrează caracterul dezastruos al oricăror planuri himerice care ignoră voința poporului transnistrean multinațional, care nu ţin cont de lecțiile din istorie și de realitățile obiective care s-au format în ultimele trei decenii”.

MAE reaminteşte că „poporul transnistrean demult şi-a făcut alegerea conştientă, iar RMN, ca stat democratic și pașnic suveran, în procesul de negocieri și în relațiile cu partenerii internaționali se ghidează de prevederile constituției sale, de concepția politicii externe, de strategia de dezvoltare și alte baze legislative”.

Autorii documentului susţin că „speculațiile pe tema identificării unui model de reglementare definitivă a relațiilor dintre Moldova şi Transnistria reprezintă o abordare deliberată de marginalizare şi o încercare de a induce în eroare parteneri internaţionali, în primul rând, participanţii la formatul „5+2”, cu scopul de a destabiliza negocierile și de a submina progresul înregistrat în agenda comună socio-economică și umanitară”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.03.12 15:57 David
    De ce dl Dodon tace si nu da raspuns separatistilor?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.