Transnistria şi Găgăuzia

POLITICIAN RUS: NOI ÎNTOTDEAUNA AM FOST DE PARTEA TRANSNISTRIEI, LA FEL CA ŞI DE PARTEA CRIMEII

18 aprilie, 2019

Partidul Liberal Democrat din Rusia a fost întotdeauna atât de partea Transnistriei, cât și de partea Crimeii, iar tot ceea ce depinde de fracțiunea PLDR din Duma de Stat pentru a ajuta Transnistria se face, a spus liderul său, Vladimir Jirinovski, în ajun, la Moscova, la întrevederea cu o delegație a autoproclamatei RMN, condusă de noul președinte al Sovietului Suprem, Alexandr Korşunov.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul partidului, el a menţionat că „în parlamentul rus PLDR nu este mereu auzit de partidul majorităţii („Edinaia Rossia” – „I.”), dar încercăm să promovăm inițiativele noastre orientate spre dezvoltarea Transnistriei”.

Participanții la întrevedere au discutat „problemele de interacțiune dintre cele două țări și strategia de dezvoltare a Transnistriei”.

Jirinovski a spus că CSI este „o formaţiune amorfă, de neînțeles” și, de asemenea, a criticat alianța dintre Rusia și Belarus din cauza „reproșurilor reciproce permanente”.

„PLDR întotdeauna a plecat pentru restabilirea unui stat puternic unit, cu o denumire care ar putea fi, de exemplu, Confederația Rusă. Aceasta ar include toate fostele teritorii ale URSS. Centrul Confederației va fi Moscova, care va fi responsabilă de politica externă, apărare, finanțe, comunicații, energie, transport. Restul să fie în teritoriu, în regiuni. Și, desigur, să nu existe o împărţire pe națiuni, geografică. Un astfel de model ar rezolva multe probleme, va rezolva conflictele externe”, crede el.

În aceeași zi, în Duma de Stat, liderul PLDR a criticat politica externă a Rusiei, fiind indignat de faptul că autoritățile se preocupă mai mult de alegerile din Ucraina și America decât de ale sale.

El s-a referit şi la Transnistria: „Nu le dăm bani, tineretul nu învaţă și pleacă în România”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.04.18 13:03 Eva
    Transnistria si Crimea - sunt cheste diferita dl Jiric!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.