Transnistria şi Găgăuzia

DELEGAŢIA MOLDOVEI LA CUC NU EXCLUDE APLICAREA SANCŢIUNILOR PENTRU MAI MULŢI FUNCŢIONARI TRANSNISTRENI

05 iulie, 2019

Delegaţia Moldovei la Comisia Unificată de Control (CUC) intenţionează să desfăşoare consultări cu conducerea RM şi partenerii internaţionali referitor la „necesitatea de a aplica sancțiunii față de persoanele implicate în tensionarea situației în Zona de Securitate”.

Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-o declaraţie a delegaţiei în legătură cu decizia unilaterală a Tiraspolului privind un nou statut al trupelor de grăniceri în Zona de Securitate. Autorii amintesc că, „în conformitate cu documentele operaţiunii de menţinere a păcii, în Zona de Securitate nu poate fi vorba de nici un fel de frontieră şi de grăniceri”.

“Chișinăul condamnă încercările Tiraspolului de a cataloga cetățenii Republicii Moldova drept „străini” în propria țară și de a le impune anumite puncte de control prin care să circule”, se arată în declaraţie.

Membrii delegației moldovenești sunt indignați de decizia autorităţilor de la Tiraspol de a deschide noi puncte de control în Zona de Securitate. În special, este vorba despre decizia autorităților transnistrene de a instala un punct de control vamal în locul postului de miliţie din apropierea satului Pogrebea.

Reprezentanții Moldovei sunt împotriva măsurilor luate de partea transnistreană de a restrânge libera circulaţie în Zona de Securitate.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.07.05 17:26 David
    Ei mai departe construesc acolo stat separat de Moldova.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.