Transnistria şi Găgăuzia

IGOR DODON VEDE TRANSNISTRIA ÎN COMPONENŢA MOLDOVEI CU O AUTONOMIE FOARTE PUTERNICĂ

04 septembrie, 2019

Președintele Igor Dodon consideră că Transnistria ar putea primi „un statut special sub formă de autonomie foarte puternică în componenţa Republicii Moldova”.

Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru renumita publicaţie germană Der Spiegel, menţionând că „Preşedinţia a elaborat deja un concept în acest sens şi îl va prezenta partenerilor de coaliţie”.

„În prezent, urmărim politica pașilor mici și căutăm soluții pentru obstacolele din viața de zi cu zi a cetățenilor. Încă nu am început negocierile privind soluționarea politică a conflictului. Dar aș risca să spun că ne putem mișca foarte repede, deoarece consensul internațional actual privind Republica Moldova este favorabil. Am putea fi o poveste de succes a modului în care un conflict înghețat în spațiul postsovietic ar putea fi rezolvat pentru prima dată”, consideră şeful statului.

Potrivit lui Dodon, în ultimii aproape trei ani de când se află în funcţia de Preşedinte, în reglementarea transnistreană au fost atinse mai multe succese decât în ceilalţi 25 de ani precedenţi.

„A fost stabilită comunicaţia telefonică. A fost deschis un nou pod peste Nistru. Recunoaștem diplomele instituțiilor de învățământ din Transnistria. A fost simplificată procedura de intrare a cetățenilor de pe malul drept al Nistrului în Transnistria. Negociem o nouă conexiune feroviară, căutăm o soluție la problema bancară și eliminarea completă a punctelor de control”, a spus el.

Referindu-se la perspectiva aderării Moldovei la UE, Președintele a recunoscut că „nu consideră acest lucru posibil în situația actuală”.

„Să fim sinceri, UE nu este pregătită să accepte noi membri. Țările din Balcanii de Vest îşi așteaptă rândul de mai mulți ani și nu au perspective clare. Iar noi suntem și mai departe de acest lucru. Trebuie să vedem în Acordul de Asociere cu UE o șansă care ne va ajuta să îmbunătățim calitatea vieții în țara noastră, nu mai mult”, a spus el.

Întrebat direct de jurnalistul german dacă „partidul (PSRM – „I.”) primește bani din Rusia”, Dodon a răspuns că „astfel de idei sunt exprimate de unele instituţii media, dar o astfel de finanțare în Republica Moldova este interzisă prin lege și partidul care acceptă plăți din străinătate se pune în afara legii”.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2019.09.04 15:21 Jora
    Vi bi dlea naceala spprosili teh v Tiraspole, hotetat li oni togo, cito vi im predlagaete?
  2. 2019.09.04 15:23 Lidia
    Dl Dodon sa face asta nu pentru rezolvarea conflictu da pentru alegerii noi ca sa obtina inca un mandat.
  3. 2019.09.04 15:24 Svetlana
    Tiraspol nu are nevoe in asda ceva si dl Dodon despre asta stie foarte si foarte bine/

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.