Transnistria şi Găgăuzia

REPREZENTANŢA TRANSNISTRIEI LA MOSCOVA SUSŢINE CĂ AR PUTEA PERFECTA ŞI ELIBERA PAŞAPOARTELE AUTOPROCLAMATEI RMN

07 octombrie, 2019

„Reprezentanţa oficială a RMN în FR”, înregistrată la Moscova drept organizaţia necomercială „Fondul de dezvoltare a relaţiilor sociale şi culturale „Transnistria” ar putea perfecta şi elibera paşaportul „cetăţeanului RMN”. În orice caz, ministerul de externe al regiunii „analizează mecanismele pentru asigurarea posibilităţilor de obţinere a documentelor transnistrene pe teritoriul Federaţiei Ruse”. „În întreaga lume, instituțiile diplomatice îndeplinesc și funcții consulare. Avem o anumită oportunitate legislativă și acum lucrăm la aceste mecanisme, care vor ajuta cetățenii noștri, reprezentanții diasporei transnistrene la Moscova și în alte orașe ale Federației Ruse să își exercite drepturile”, a spus ministrul de externe al Transnistriei, Vitalii Ignatiev, la un post de televiziune local. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM a îndemnat deja de două ori autoritățile ruse să înceteze activitatea „Fondului” de la Moscova, considerând că deschiderea acestuia în ianuarie este „ilegală și contravine Constituției Moldovei, precum și principiilor și normelor general acceptate ale dreptului internațional”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.