Transnistria şi Găgăuzia

​COMPANIA TEXTILĂ „TIROTEX” A DEVENIT MEMBRU AL BCI

09 decembrie, 2019

Compania textilă „Tirotex” din Tiraspol a devenit membru al iniţiativei internaţionale Bumbac mai Bun (Better Cotton Initiative), care pledează pentru îmbunătăţirea calităţii metodelor de producere a bumbacului, orientate inclusiv spre grija pentru mediu şi sănătatea oamenilor.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul celei mai mari întreprinderi din Transnistria, odată cu aderarea la organizație, compania s-a angajat să „sprijine misiunea globală a organizației internaționale: să respecte codul de reguli în conformitate cu principiile calităţii de membru”.

Potrivit directorului companiei, Andrei Mejinski, aderarea la BCI va permite „Tirotex” „să-și consolideze poziția pe piața europeană, în special, pe piața suedeză, care plasează comenzi pentru producția în masă și lucrează exclusiv cu membrii BCI”.

„Tirotex” a elaborat și implementat în toate etapele producției un software special care controlează mișcarea bumbacului mai bun, cultivat de fermieri prin metodologia BCI pe întregul lanț de producție – în producția de fire, țesături și de articole finisate. Acum, țesăturile sau produsele finite vor fi trimise clientului cu eticheta specială „bumbac mai bun”, a spus el.

Compania realizează pentru al treilea an consecutiv proiectul de cultivare a bumbacului în Transnistria. Laboratorul local a confirmat deja calitatea înaltă a acestuia. Până la sfârșitul anului, în magazinele „Tirotex” vor apărea seturi de lenjerie de pat cu o marcă specială care indică faptul că acestea sunt confecţionate din bumbac autohton.

INFOTAG precizează: „Tirotex” este una dintre cele mai mare întreprinderi din industria textilă din Europa şi CSI. A fost fondată în anul 1973 şi funcționează după ciclul complet de producție, de la prelucrarea bumbacului până la confecţionarea produselor finite. Întreprinderea are circa 3,5 mii de angajaţi. Producţia sa este livrată pe piețele din Germania, Italia, SUA, Suedia, Franța, Danemarca, Norvegia, Belgia, Finlanda, Spania, Polonia, Slovenia, Croația, Ungaria, Lituania, Rusia, Ucraina, România.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.08.07 13:56 Gheorghi
    Buna ziua. Ma intereseaza fir de bumbac 100% cu specificatia pentru luminari de cult (bisericesti).

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.