Transnistria şi Găgăuzia

PAS CERE PREŞEDINTELUI SĂ SE IMPLICE ÎN ELIBERAREA LUI ALEXANDRU RJAVITIN DIN ÎNCHISOAREA TRANSNISTREANĂ

21 ianuarie, 2020

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită Președintelui Igor Dodon să ia măsuri pentru eliberarea cetățeanului moldovean Alexandr Rjavitin din închisoarea din Tiraspol, considerând că reţinerea lui este ilegală și încalcă drepturile omului.

Potrivit agenţiei INFOTAG, marți, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PAS, Mihai Popşoi, și-a exprimat nedumerirea că problema eliberării lui Rjavitin, care a fost reținut de reprezentanții republicii nerecunoscute la 18 decembrie anul trecut, nu a fost abordată la şedinţa de marți a Consiliului Suprem de Securitate.

„Dodon este interesat de orice, de la împărțirea fluxurilor financiare până la obținerea influenței în domeniile economice, numai nu de viața și sănătatea cetățenilor din țara noastră. Din câte știm, a fost pornită o cauză penală pe faptul reţinerii, însă procuratura și poliția se pare că nu au posibilitate să influențeze procesele în regiunea transnistreană. Aici este nevoie de intervenţie politică, dar Dodon este preocupat doar de modul cum să influențeze factorii de decizie din Transnistria pentru a avea voturi la alegerile prezidențiale”, a declarat politicianul de opoziţie.

El i-a recomandat lui Dodon să vorbească despre acest lucru cu consilierul său Ernest Vardanian, care îi poate povesti șefului statului cum e să fii în închisoarea din Tiraspol, din propria experienţă.

Deputata Doina Gherman a remarcat că a trecut o lună de când Rjavitin a dispărut din propria casă din satul Pervomaisc, raionul Slobozia, iar autoritățile moldovenești nu au luat nicio măsură să-l elibereze.

„Împreună cu colegii ne-am întâlnit cu reprezentanții Misiunii OSCE, cu care am discutat cazul lui Alexandru și recrutarea forțată în armata transnistreană a tinerilor din stânga Nistrului. Am fost uimită când am aflat că nici chiar Misiunea OSCE nu are informații despre locul unde se află Alexandru, nici nu i se poate oferi asistență juridică sau medicală, din moment ce este nevoie de acreditare specială”, a recunoscut ea.

Potrivit deputatei, în aceste zile, în Moldova se află Thomas Mayr-Harting, care a preluat recent funcția de reprezentant special al OSCE în procesul de reglementare transnistreană, de aceea PAS speră că el se va implica în această situație.

Membrii PAS au îndemnat reprezentanții tuturor misiunilor diplomatice din Moldova să contribuie la eliberarea tânărului din închisoarea în care a ajuns după ce a dezertat din armata transnistreană în urmă cu câțiva ani.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.