Transnistria şi Găgăuzia

TIRASPOLUL SPERĂ SĂ CONVINGĂ KIEVUL SĂ NU INTRODUCĂ INTERDICŢII LA INTRAREA MAŞINILOR CU NUMERE TRANSNISTRENE

22 ianuarie, 2020

Transnistria „lucrează pe linie diplomatică în vederea prevenirii dezvoltării unei situații negative” (cu posibila interdicție pentru intrarea transportului auto cu numere de înmatriculare transnistrene în Ucraina începând cu 1 aprilie – „I”).

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, acest subiect a fost discutat în ajun, la întrevederea sa cu ministrul de externe al regiunii, Vitalii Ignatiev, care a menţionat că Moldova și-a suspendat interdicția după decizia Transnistriei de a lua măsuri de răspuns începând cu 24 ianuarie în privinţa transportului auto moldovenesc”.

Krasnoselski a atras atenția la faptul că Moldova „nu a anulat, ci a suspendat această formă de discriminare împotriva cetățenilor transnistreni”.

„Dacă Moldova va anula restricțiile, le vom anula și noi pe ale noastre. Dacă ei le suspendă, atunci le suspendăm şi noi. Trebuie să urmărim cu atenție evoluţia evenimentelor și să reacţionăm neîntârziat la orice schimbare a situației”, a subliniat el.

Comentând declarațiile premierului moldovean despre probabilitatea ca Ucraina să introducă începând cu 1 aprilie măsuri restrictive în privinţa transportului transnistrean, liderul de la Tiraspol a menționat că „domnul Ion Chicu este un oficial al Moldovei și, evident, nu este împuternicit să ia decizii și să facă declarații în numele conducerii Ucrainei”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.