Transnistria şi Găgăuzia

LIDERUL TRANSNISTRIEI L-A ACUZAT PE PREŞEDINTELE MOLDOVEI CĂ NU ÎŞI RESPECTĂ PROMISIUNE ELECTORALE

12 februarie, 2020

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, l-a acuzat pe Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, că nu îşi respectă promisiune electorale. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a vorbit la şedinţa colegiului MAE al regiunii transnistrene.

"2017 şi 2018 au fost anii de semnare şi implementare a acordurilor. Şi iată că în Moldova au avut loc alegeri, au fost create coaliţii. Socialiştii şi-au consolidat poziţiile, la fel şi Igor Dodon. În continuare, după cum îmi spuneau mulţi dintre colegii noştri din formatul "5+2", trebuia să fie mult mai bine. Toate problemele trebuiau să fie soluţionate de Preşedinte şi de Partidul Socialiştilor. Dar s-a întâmplat invers", a spus Krasnoselski.

El i-a recomandat lui Dodon "să se gândească la promisiunile sale, inclusiv cele făcute Rusiei".

"Printre ele se numără instituirea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, care a fost eliminată ca atare în 2018, revenirea pe piaţa mass-media a televiziunilor ruse, crearea şcolilor cu predare în limba rusă pe teritoriul Moldovei. Socialiştii au venit la putere, dar unde-s promisiunile?", s-a întrebat Krasnoselski.

Potrivit lui, "în Moldova cresc tendinţele unioniste", căci, "dacă mai înainte pentru unirea cu România pledau circa 10%, acum pledează peste 30% din populaţie".

"În şcolile din Moldova este studiată nu "Istoria României", dar "Istoria Românilor". Acest lucru este foarte principial. Limba română, simbolurile româneşti. Statul merge în direcţia celor a căror istorie o învaţă. Totul este foarte simplu, nu trebuie să trăim cu iluzii. Dacă în Moldova ar fi studiată "Istoria Federaţiei Ruse", ar fi vorbit în limba rusă, ar fi fost totul clar, dar aşa, timp de 30 de ani este studiată "Istoria Românilor", se vorbeşte limba română", a remarcat liderul de la Tiraspol.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.