Transnistria şi Găgăuzia

BIROUL POLITICI DE REINTEGRARE A INSTITUIT UN MECANISM DE REACȚIE OPERATIVĂ LA DIFICULTĂȚILE LOCUITORILOR DIN STÂNGA NISTRULUI

24 martie, 2020

În condiţiile răspândirii COVID-19, Biroul Politici de Reintegrare a instituit un mecanism de comunicare şi reacție operativă la dificultățile cu care se confruntă localitățile din stânga Nistrului și cetățenii din Zona de Securitate.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de agenţia INFOTAG, în fiecare dimineață, autoritățile publice locale sunt contactate de funcționarii Biroului pentru a documenta eventualele probleme ce pot apărea în legătură cu starea excepțională instituită pe ambele maluri ale Nistrului pentru a preveni extinderea infectării cu noul coronavirus COVID-19. Pe parcursul zilei, responsabilii de la Biroul Politici de Reintegrare, în coordonare cu reprezentanții altor instituții de stat, intervin pentru a soluționa problemele semnalate, fie ele legate de accesul unor categorii de persoane în stânga Nistrului sau din stânga Nistrului pe malul drept, fie probleme de alt gen, ce țin de competența autorităților publice centrale.

„Suntem în contact permanent atât cu autoritățile publice locale din localitățile situate în Zona de securitate, cât și cu reprezentantul politic din partea Tiraspolului pentru a debloca imediat orice dificultăți ce ar putea apărea. Comunicarea este un instrument eficient în orice situație de criză, iar acum este vitală pentru asigurarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv din Zona de Securitate, dar și din regiunea transnistreană, precum și pentru menținerea stabilității în regiune”, a declarat viceprim-ministrul Cristina Lesnic.

Potrivit ei, s-a convenit cu Tiraspolul să fie permisă circulația, fără a fi izolate timp de 14 zile în carantină, pentru următoarele categorii de persoane: fermierilor ce au terenuri agricole dincolo de traseul Râbnița-Tiraspol, în perimetrul terenurilor prelucrate, colaboratorilor serviciilor de urgență – pompieri, serviciilor de întreținere-reparație a rețelelor electrice/gaze naturale, angajaților instituțiilor penitenciare, precum și altor categorii de funcționari publici pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

„Pentru alte situații, pentru adresări individuale conlucrăm în regim de lucru cu actorii formatului de negocieri și identificăm tuturor modalităților posibile de soluționare a problemelor”, a spus Lesnic.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2020.03.24 16:00 Victor
    Este o reusire datorita dna Lesnic Cristina...
  2. 2020.03.24 16:03 Zosim
    In regiune sunt mult oameni cara au nadejda ca Moldova da ajutor Transnistriei. Clar lucru, ei sunt cetatanii RM.
  3. 2020.03.24 16:04 Vera
    Cu dna Lesnic birou sa functioneza mult mai efectiv dechit fara ea...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.