Transnistria şi Găgăuzia

​ PROMO-LEX ÎNDEAMNĂ AUTORITĂŢILE SĂ SE IMPLICE ÎN ELIBERAREA CELOR DOI ŞOFERI REŢINUŢI ÎN TRANSNISTRIA

07 aprilie, 2020

Asociaţia pentru drepturile omului Promo-LEX a îndemnat luni autorităţile Moldovei să întreprindă măsuri pentru eliberarea neîntârziată a doi şoferi de ambulanţă care au fost reţinuţi pe 3 aprilie de reprezentanţii miliţiei din Dubăsari.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat al organizaţiei, şoferii de ambulanță de la spitalul raional din Dubăsari, Anatolii Cebotari și Alexei Carpov, care locuiesc în satul Molovata Nouă, se află acum în izolator.

„Potrivit unor surse, în ziua reţinerii, un „judecător” al „Judecătoriei Dubăsari” i-a găsit vinovați pe deținuți de comiterea unei contravenții administrative și a stabilit o pedeapsă de 15 zile arest administrativ pentru fiecare cu aflarea lor în izolatorul de detenție. La momentul actual lipsesc informații despre garantarea drepturilor la apărare acestora, precum și despre starea sănătății lor”, menţionează experţii.

Promo-LEX consideră că, în afară de Preşedinte şi prim-ministru, care trebuie să se implice în eliberarea cetăţenilor moldoveni, Procuratura generală trebuie să examineze acest caz prin prisma prevederilor Codului Penal şi, după caz, să pornească o cauză penală.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.04.07 10:10 Ana
    Poate si ei acolo au dreptate. nu stiu cum sa facem ca sa fie bine si pentru noi si pentru ei.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.