Transnistria şi Găgăuzia

MINISTERUL DE EXTERNE ŞI-A REITERAT POZIŢIA PRINCIPIALĂ A AUTORITĂŢILOR RM PRIVIND DESCHIDEREA SECŢIILOR DE VOTARE ÎN TRANSNISTRIA

30 iunie, 2020

Autorităţile Moldovei nu recomandă deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană, în special pentru organizarea și desfășurarea referendumului privind introducerea unor amendamente în Constituția Federației Ruse din cauza imposibilităţii de a asigura condițiile de securitate necesare pentru desfășurarea unor astfel de activități.

Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au comunicat agenţiei INFOTAG că această poziţie principială a autorităților moldovenești a fost confirmată în răspuns la comunicatul Ambasadei Rusiei privind intenţia de a deschide două secţii de votare la Chişinău şi Tiraspol pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului pe 1 iulie.

În acelaşi timp, ministerul menţionează că legislația Republicii Moldova nu conține prevederi restrictive cu privire la desfășurarea scrutinelor și, respectiv, deschiderea secțiilor de votare de către misiunile diplomatice străine.

Între timp, la Tiraspol au fost deschise două secții de votare. Prima secţie este deschisă la baza unității militare a Grupului Operativ al Trupelor Ruse, unde pot vota militarii ruşi și familiile lor, iar al doilea se află în apropiere de Casa Ofițerilor, aflată lângă biserica “Sf. Andrei”.

La secțiile de votare lucrează voluntarii și, concomitent, membri ai comisiilor electorale de tineret în orașele și raioanele republicii, care oferă ajutor alegătorilor.

Votarea a început în ajun și va dura trei zile. Toți participanţii la vot trebuie să poarte mască. În regiune locuiesc peste 200 de mii de cetățeni ai Federației Ruse.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.06.30 13:23 Victor
    Moldova in asa situatii trebue sa apeleza cu state mare ca SUA, Germania, Franta.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.