Transnistria şi Găgăuzia

ŞEFUL MISIUNII OSCE ÎN RM, CLAUS NEUKIRCH, S-A ÎNTÂLNIT CU LIDERUL REGIUNII TRANSNISTRENE

01 iulie, 2020

Problema bancară şi cea a telecomunicaţiilor în relaţiile dintre Moldova şi Transnistria au devenit marţi subiectul discuţiilor la întrevederea de la Tiraspol a şefului misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, cu liderul regiunii, Vadim Krasnoselski.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa locală, Krasnoselski şi-a exprimat speranţa că problemele identificate "vor fi rezolvate în viitorul apropiat, iar discuţiile vor putea fi direcţionate în altă albie, căci mai sunt o mulţime de întrebări deschise în relaţiile dintre Transnistria şi Moldova".

Vorbind despre interacţiunea bancară, şi anume restricţiile privind utilizarea sistemelor de plată internaţionale Visa şi Mastercard în stânga Nistrului, Krasnoselski şi-a exprimat opinia că problema "nu se rezumă numai la planul economic".

"Este vorba de politica socială şi încălcarea drepturilor omului. Transnistrenii simt acest lucru mai ales în timpul restricţiilor de carantină: aproximativ 10 mii de pensionari transnistreni, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, nu se pot folosi pe teritoriul RMN de pensiile ruseşti", s-a indignat el (din cauza restricţiilor de carantină, autorităţile de la Tiraspol nu doresc să permită pensionarilor să meargă în localităţile din Moldova unde există bancomate - "I.").

Participanţii la întâlnire au discutat şi despre mecanismele dezvoltării constructive a formatului "5+2" şi necesitatea reluării activităţii depline a grupurilor de lucru (experţi).

"Bunăstarea cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului depinde adesea de relaţiile stabile şi coordonate între statele vecine", a subliniat liderul de la Tiraspol, mulţumind OSCE "pentru sprijin şi atenţie faţă de procesul de negocieri dintre Transnistria şi Moldova".

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.