Transnistria şi Găgăuzia

FOSTUL MINISTRU DE EXTERNE AL TRANSNISTRIEI: ȘANSELE DE CÂȘTIG ALE LUI IGOR DODON SUNT OARECUM MAI PREFERABILE

23 octombrie, 2020

La moment, șansele lui Igor Dodon de a câștiga alegerile prezidențiale par a fi oarecum mai preferabile. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a declarat fostul ministru de externe al Transnistriei, Vladimir Iastrebceak, într-un interviu pentru portalul „Politnavigator”.

Cu toate acestea, el menționează că „experiența multor altor state arată că câştigarea alegerilor nu este suficientă, mult mai important e să poți menține această victorie”.

„În acest sens, observăm persistența cu care practic toți politicienii din opoziție promovează subiectul unei posibile falsificări a alegerilor și, ca urmare, la necesitate organizarea unor proteste civile. De fapt, oamenilor li se refuză dreptul de a alege, susținând în prealabil că doar un anumit candidat poate câștiga, iar restul sunt oameni „răi”. Sau iată locuitorii din Transnistria cu cetățenie moldovenească, care – este înfricoşător să te gândeşti – că pot participa la alegerile prezidențiale din R. Moldova”, a spus Iastrebceak.

Potrivit lui, „aceste tendințe sunt foarte periculoase, nu doar pentru că pot duce la destabilizarea situației post-electorale, ci și la dezbinarea cetățenilor”.

El a comentat și declaraţiile directorului Serviciului de Informaţii Externe din Rusia, Serghei Naryshkin, potrivit cărora Statele Unite ale Americii (SUA) pregătesc o „revoluţie colorată” după alegerile prezidenţiale din R. Moldova.

„Este dificil să ne imaginăm că un funcționar de rang înalt ar putea face asemenea declarații fără a avea motive suficiente pentru aceasta. Pe de altă parte, specificitatea departamentului condus de domnul Naryshkin presupune că sursele chiar și celor mai fiabile informații niciodată nu sunt dezvăluite. În orice caz, deocamdată, este puțin probabil ca SUA pot împărtăși experiența de organizare a unei campanii electorale adecvate, sănătoase și transparente, deși, desigur, pot scrie un scenariu adecvat pentru alții”, a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.