Reportaje
PL: SCOPUL ABUZURILOR POLIŢIEI DIN 5 OCTOMBRIE A FOST DE A PROVOCA TULBURĂRI INTERETNICE
Chişinău. Partidul Liberal (PL) susţine că incidentele care au avut loc la 5 octombrie în timpul desfăşurării „Caravanei retragerii armatei ruse de pe teritoriul Moldovei”, au urmărit provocarea unor tulburări intertenice.
Marţi, într-o conferinţă de presă la Agenţia INFOTAG, Mihai Ghimpu, liderul PL, a spus că acţiunea era planificată ca una paşnică, de informare a cetăţenilor despre pericolul aflării armatei ruse pe teritoriul Moldovei.
„Guvernarea comunistă însă, în loc să ne susţină, a făcut totul pentru a compromite acţiunea. Conflictele de la Chişinău, unde 19 şoferi au fost amendaţi şi au rămas fără permis de conducere, dar şi cel de la Bălţi, unde participanţii la miting au fost agresaţi de către un grup de tineri, a avut drept scop instigarea la ura etnică între vorbitorii de diferite limbi. S-a dorit ca vorbitorii de limbă română şi cei de limbă rusă să lupte între ei. Comuniştii au înţeles că populaţia nu mai poate fi minţită cu salam ieftin şi salarii mari şi au decis să recurgă la provocări între etnii, căci ani la rînd acestea se ceartă, iar conducerea trăieşte tot mai bine”, a opinat Ghimpu.
El a promis că „Caravana retragerii armatei ruse de pe teritoriul Moldovei” va continua, pentru că armata rusă se află în republica separatistă de la Tiraspol, care „este o gaură neagră pentru economia Moldovei”, că doar retragerea armatei ruse „va duce la rezolvarea conflictului transnistrean şi astfel, Moldova va putea să se integreze în Uniunea Europeană”.
Ghimpu a mai spus că va sesiza Procuratura Generală privind ceea ce s-a întîmplat duminică, şi mai devreme sau mai tîrziu, vinovaţii vor răspunde în faţa legii.










