Reportaje
VLADIMIR ŢURCAN PROPUNE SĂ FIE DESCHIS UN CONT LA „BANCA DE ECONOMII” PENTRU COLECTAREA MIJLOACELOR PENTRU VETERANI
Preşedintele Partidului „Moldova Unită”, Vladimir Ţurcan, propune să fie deschis un cont special la „Banca de Economii” pentru colectarea mijloacelor financiare în scopul susţinerii veteranilor celui de-al doilea Război Mondial, inclusiv şi a celor care au luptat în armata română.
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, el a anunţat că negocierile cu administraţia băncii sînt pe final, iar resursele acumulate pot fi acordate veteranilor deja de ziua Victoriei asupra fascismului – 9 mai.
„Banii pot fi transferaţi de instituţiile de stat şi private, de partide, pe persoane fizice care nu sînt indiferente la soarta veteranilor”, a spus Ţurcan.
El a propus companiei publice „Teleradio-Moldova” să organizeze pe 9 mai un telemaraton pentru colectarea banilor în vederea susţinerii veteranilor.
Membrul partidului, preşedintele Consiliului veteranilor, Vitalii Climenco, a menţionat că în republică au mai rămas în viaţă 5492 de veterani care au luptat de partea Uniunii Sovietice şi 544 de veterani care au luptat în armata română.
El consideră că este o „idee bună” faptul că guvernarea Moldovei a hotărît să acorde o medalie nou, care să „împace toţi veteranii”, dar consideră că forma şi imaginea distincţiei sînt batjocoritoare.
„Veteranii sînt indignaţi de crucea neagră”, a menţionat Climenco.
El a spus că „Moldova Unită” negociază cu conducerea Partidului „Rusia Unită” pentru a asigura cu medalia jubiliară participanţii din Moldova la cel de-al doilea Război Mondial.
„Dau asigurări veteranilor noştri că vor primi această medalie din metal rus”, a subliniat Vitalii Climenco.







Adaugă comentariu