Reportaje

28.10.2002 VINURILE MOLDOVEI LE-AU PLĂCUT CONSUMATORILOR DIN MAREA BRITANIE (CONFERINŢE DE PRESĂ LA AGENŢIA INFOTAG)

Chişinău, 28 octombrie. (INFOTAG). Direct Wines Ltd., una din cele mai mari companii engleze de comercializare a vinurilor, este satisfăcută de primele rezultate ale vînzării în Marea Britanie a vinurilor seci moldoveneşti fabricate de Cricova Acorex şi intenţionează să sporească volumul de achiziţii.

Preşedintele companiei, Anthony Laithwaite, a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută luni la agenţia INFOTAG, că a sosit în Moldova special pentru a lua cunoştinţă de ţară, de condiţiile de producere a vinurilor şi pentru a încheia un contract pe anul 2003.

“În anul curent, precum am planificat, vom vinde în Marea Britanie cel puţin 200 de mii de sticle de vinuri seci moldoveneşti. Republica Moldova este prima ţară dintre republicile postsovietice de unde am început să cumpărăm vinuri. Primul lot de vinuri de la Cricova Acorex - Cabernet-Sauvignon, Merlot, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Chardonnay -, livrat în luna iulie, s-a epuizat totalmente. Nici eu nu am reuşit să le gust”, a afirmat Anthony Laithwaite.

Potrivit afirmaţiilor sale, compania nu numai că vinde vinuri din Moldova, ci şi promovează, prin intermediul lor, date despre republică, contribuie la cunoaşterea ei în lume.

„Noi înşine elaborăm etichetele şi denumirile vinurilor moldoveneşti. Vinurile albe sînt catalogate la denumirea comună Albastrene, iar vinurile roşii – la Legenda. Fiecare etichetă conţine simbolul Moldovei”, a afirmat preşedintele companiei.

El a comunicat că a venit cu el un grup de experţi, care va proba vinurile din recolta anului 2002, va lua cunoştinţă de starea tehnică a fabricii de vinuri (de prelucrare a strugurilor) de la Corten (Ceadîr-Lunga) şi a combinatului Cricova Acorex ca atare, va vizita podgoriile şi va discuta cu vierii.

„Se mai află cu noi jurnalişti britanici, care vor turna un film despre Moldova, pe care îl va difuza BBC”, a afirmat Anthony Laithwaite.

INFOTAG precizează: Direct Wines Ltd. se specializează în comercializarea directă a vinurilor, livrîndu-le la domiciliu. În anul 2001, cifra de afaceri a companiei a constituit 154 mln. de lire sterline. În depozitele companiei sînt stocate 7,2 mln. de sticle de vinuri de 1,5 mii de denumiri. Peste 750 de mii de clienţi sînt consumatori activi ai companiei, ei comandînd vinurile, de regulă, prin telefon. Parteneri de afaceri ai Direct Wines sînt mijloacele de informare din Marea Britanie „The Sunday Times” şi „The Radio Times”, bănci şi sisteme de carduri bancare, cum ar fi Nat West, American Express, Bank of Scotland, Halifax, companiile de transport British Airways şi Eurostar.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.