Reportaje

21.05.2007 CCA 70 DE TINERI SE VOR RETRAGE DIN PARTIDUL LIBERAL

21.05.2007 CCA 70 DE TINERI SE VOR RETRAGE DIN PARTIDUL LIBERAL

Chişinău, 21 mai. (INFOTAG). Cca 70 de tineri membri ai Partidului Liberal din Moldova (PL), au decis să plece din formaţiune pe motiv că nu există dialog între conducerea PL şi tinerii din partid.

Luni, într-o conferinţă de presă la Agenţia INFOTAG, Vasile Costiuc, membru PL, a spus că preşedintele PL, Mihai Ghimpu, promovează o politică despotică şi netransparentă; la PL tinerii, pur şi simplu, nu sînt acceptaţi în politică, nu au dreptul la opinie. „Nu se ţine cont de ceea ce dorim noi să facem, cum vedem noi soluţionarea lucrurilor, deşi totdeauna ţinem cont de statutul formaţiunii. Lista candidaţilor PL la funcţii de consilier municipal a fost întocmită exclusiv de Mihai Ghimpu, care nu a ţinut cont de meritele candidaţilor şi nu îi promovează pe membrii PL care sînt tineri şi care merită să facă politică. PL s-a transformat într-un SRL unde totul se vinde şi se cumpără”, a declarat Costiuc.

Ex-membrii PL susţin că şi la Durleşti lista candidaţilor de consilier este compusă din foşti membri ai Partidului Democrat şi ai Partidului Comuniştilor. „Pînă şi candidatul PL la funcţia de Primar de Durleşti, Gheorghe Morgoci, este un fost membru al Partidului Democrat, un duşman înverşunat al principiilor liberale. Aceasta ne dovedeşte încă o dată că PL nu ţine cont de ideile şi principiile democratice”, a declarat Diana Crudu, membrul filialei PL din Durleşti.

Oxana Şevcenco, preşedintele filialei PL din sectorul Centru al capitalei, a afirmat că în alegerile locale repetate precedente, vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a acumulat un procent bun, datorită tinerilor. „Noi am aderat la PL plini de entuziasm cu dorinţa de a face ceva pentru ţară. Am luptat pentru Dorin Chirtoacă şi am reuşit. Acum însă, renunţăm să mai facem acest lucru, căci conducerea formaţiunii urmăreşte doar interesele proprii”, a spus Şevcenco.

Ex-membrii PL au anunţat că după alegerile locale din 3 iunie vor decide în privinţa aderării la o altă formaţiune politică.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.