Reportaje

COMPANIA NORMA-TELECOM SOLICITĂ STATULUI COMPENSAŢII ŞI PEDEPSIREA FUNCŢIONARILOR VINOVAŢI

19 februarie, 2014
COMPANIA NORMA-TELECOM SOLICITĂ STATULUI COMPENSAŢII ŞI PEDEPSIREA FUNCŢIONARILOR VINOVAŢI

Compania Norma-telecom solicită statului compensarea prejudiciului material şi pedepsirea funcţionarilor vinovaţi. Despre aceasta a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia „INFOTAG”, avocatul companiei, directorul Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron.

Acesta a comunicat că în 2005 Norma-telecom a obţinut dreptul de a construi o linie de comunicaţii prin fir optic cu o lungime de 120 km.

„Aceasta urma să fie prima linie de acest gen, cu acces peste hotare. Se presupunea că linia va presta servicii de calitate în domeniul comunicaţiilor, inclusiv internet. La acel moment, pe piaţă nu existau astfel de operatori, doar compania de stat „Moldtelecom” se pregătea să ofere astfel de servicii”, a comunicat Dron.

Potrivit spuselor sale, pe 12 iunie 2006, când până la finalizarea proiectului mai rămăsese doar şase luni, statul a dispus încetarea lucrărilor.

„S-au găsit „băieţi deştepţi” care au dorit să se ocupe cu acest business. Se ştie că în acele timpuri în Moldova nimic nu se făcea fără acordul preşedintelui Vladimir Voronin, a miniştrilor săi şi consilierilor. Datorită imixtiunii acestora Norma-telecom nu a putut să-şi finiseze proiectul”, a menţionat avocatul.

Acesta a comunicat că  compania s-a adresat în judecată, care a emis o decizie în favoarea Norma-telecom abia în ianuarie 2008. Însă, autorităţile au refuzat să execute decizia instanţei, după ce compania s-a adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

„CEDO a emis o decizie în noiembrie 2011. Însă autorităţile moldoveneşti nu au executat decizia şi nu au achitat compensaţiile. Nu cred că o vor face cândva, deoarece prea mulţi oameni sunt interesaţi în faptul ca Norma-telecom să nu activeze pe piaţa moldovenească. Aceştia acţionează prin demnitari, care, la rândul lor, îşi construiesc businessul pe baza faptului că preiau businessul altora”, consideră Dorn.

Directorul companiei, Constantin Marian, a subliniat că Norma-telecom a investit în realizarea proiectului 700 mii euro din cele 1,2 mil. prevăzute.

„Solicităm o compensaţie în valoare de 130 mil. euro. Nu este un capriciu, despre aceasta vorbesc rezultatele expertizei independente. Am pierdut o afacere, am pierdut venitul, pe piaţă activează deja alte companii, care în 2005 nu existau nici în proiect. Vom continua să întreprindem tentative de a obţine achitarea tuturor compensaţiilor”, a spus Marian.

Totodată, acesta nu crede că statul va achita vreun ban.

„De aceea în ţară nu sunt şi nici nu vor fi investiţii. Deoarece oamenilor le este frică pentru proprietatea lor. Trebuie să existe egalitate în faţa legii şi protecţia proprietăţii particulare, fără aceste aspecte construcţia unui stat de drept este imposibilă. Avem nevoie de lucruri elementare, iar reformele infinite ale justiţiei nu vor da nici un rezultat”, a spus Dron.

Acesta a citit adresarea către procurorul general, Corneliu Gurin, îndemnându-l să renunţe la reformarea justiţiei şi procuraturii şi să se ocupe de chestii concrete.

„Nu va exista ordine până când legea este încălcată de demnitari, iar pentru deciziile CEDO achităm noi, cetăţenii de rând ai ţării. Statul sunt anumiţi demnitari, care trebuie să răspundă pentru faptele lor. Trebuie să fie pedepsiţi toţi demnitarii care au prejudiciat alţi cetăţeni şi statul, acei, din vină cărora Moldova a fost sancţionată de CEDO”, a subliniat Ion Dron.

 

Comentarii [ 1 ] Adaugă

  1. 19.02.2014 06:26:34 Sting
    Nu statul trebuie sa achite aceste pagube si daune morale ,dar Voronin si cei care au preluat aceasta activitate

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.