Reportaje

ORGANIZAȚII OBȘTEȘTI DIN MOLDOVA PROTESTEAZĂ FAȚĂ DE DEMOLAREA MONUMENTULUI ”ELIBERĂRII” LA CHIȘINĂU

21 martie, 2014
ORGANIZAȚII OBȘTEȘTI DIN MOLDOVA PROTESTEAZĂ FAȚĂ DE DEMOLAREA MONUMENTULUI ”ELIBERĂRII” LA CHIȘINĂU

Circa 70 de organizații social-patriotice din Moldova protestează față de eventuala demontare a monumentului ”Eliberării” de lângă sediul Academiei de Științe (AȘM) din centrul Chișinăului.

”Conducătorul organizației ” Родина- за Евразийский Союз”, Igor Tuleanțev, și-a exprimat vineri, într-o conferință de presă la agenția ”INFOTAG”, indignarea în legătură cu afirmațiile unei serii de savanți potrivit cărora lângă AȘM va fi instalat un monument al limbii române, iar pentru ”Eliberare” va fi găsit un alt loc.

”Noi, copiii și nepoții soldaților eliberatori, ne considerăm ofensați profund, ne exprimăm protestul categoric împotriva unor astfel de intenții”, se spune în declarația patrioților.

Aceștia amintesc că monumentul fusese instalat în cinstea eliberării Moldovei de ocupanții fasciști și că mii de chișinăuieni și vizitatori ai capitalei vin la postamentul monumentului, în mod tradițional, pe 9 mai și 24 august, ca să comemoreze eroii.

Tuleanțev a spus că la Berlin și în zeci de capitale ale statelor europene de asemenea există monumente ale ostașilor Armatei Roșii, dar nimănui dintre locuitorii acestor state nu le trece prin gând să ceară demontarea sau mutarea monumentelor.

Potrivit afirmațiilor sale, dacă până la 27 martie autoritățile nu vor oferi un răspuns explicit în privința destinului monumentului, patrioții își rezervă dreptul să inițieze formarea de detașamente populare care să-l apere și să desfășoare acțiuni de protest.

Istoricul Serghei Nazaria, conducătorul organizației Pro-Moldova, a amintit cine este autorul inițiativei AȘM.

”Academicianul Nicolae Dabija este laureat al premiului Comsomolului Leninist, conducătorul AȘM, Gheorghe Duca, - fost secretar al organizației comsomoliste.  Ambii, aceste două personaje, abia de ar fi meritat în fond vreo atenție, dacă nu s-ar ocupa de destabilizarea societății. Zeci de mii de moldoveni au murit eroic, apărându-și patria în componența Armatei Sovietice, și ulterior eliberând Europa, iar acum se încearcă uitarea memoriei lor”, s-a indignat savantul.

Istoricul a relatat că a fost recent la un forum științific dedicat eliberării Europei de fascism, organizat concomitent la Bratislava și la Viena.

”Între raportori au fost oameni dintre cei mai diferiți, de la jurnaliști și istorici până la miniștri în exercițiu și foști premieri ai Austriei și Slovaciei. Toți ca unul au mulțumit Armatei Roșii, soldaților săi pentru că i-au scăpat de ciuma neagră”, a spus Nazaria.

Jurnalistul Mihail Lupașco a recunoscut că tentativele de demolare a monumentelor sau a cimitirelor ostășești, îi provoacă un sentiment de revoltă.

”Bunicul meu, Ivan Moisei Drajdei, fiind comandant al unei campanii disciplinare, a căzut în vara anului 1944 în timpul asaltului Capului de Pod Șerpeni. A căzut așa că rămășițele lui au fost depuse în mormântul frățesc comun. Fiind urmașul lui, nepot de ostaș, nu pot permite tulburarea memoriei soldaților care și-au îndeplinit datoria”, a spus Lupașco, amintind că orice încercare de a șterge memoria anilor trecuți generează un nou război.

 

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.