Reportaje

EPISCOPUL MARCHEL: ÎN MOLDOVA S-A INSTAURAT DICTATURA VALORILOR HOMOSEXUALE

24 iunie, 2014
EPISCOPUL MARCHEL: ÎN MOLDOVA S-A INSTAURAT DICTATURA VALORILOR HOMOSEXUALE

Valorile creştine tradiţionale ale poporului şi bisericii sunt înlocuite în Moldova, prin toleranţa autorităţilor, cu dictatura homosexualismului, consideră Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel.

El a confirmat marţi, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, că judecătoria Bălţi la condamnat „pentru insultarea cetăţenilor – membri ai centrului „Genderdoc-M” la o amendă de 22,5 mii de lei”.

„Motiv pentru aceasta au servit declaraţiile mele publice şi afirmaţiile în predicile în faţa enoriaşilor despre pericolul homosexualismului. Afirmaţiile mele nu sunt neîntemeiate. M-am bazat pe concluziile site-urilor americane specializate, ce vorbesc despre pericolul ce îl reprezintă persoanele ce promovează homosexualismul şi lesbianismul în locul valorilor morale tradiţionale”, a spus preotul.

El a citat link-urile la un şir de site-uri în limbă engleză, unde se afirmă că din 150 de bărbaţi şi femei, infectaţi cu SIDA, 90% sunt homosexuali sau bisexuali.

„Universitatea din California în 2007 a publicat datele pe Los Angeles, potrivit cărora homosexualii, purtători de virusul HIV, au de 90 de ori mai multe şanse să se îmbolnăvească de cancer de colon”, a indicat Marchel, subliniind că minorităţile sexuale cu doi ani în urmă au primit în Moldova susţinerea autorităţilor prin adoptarea legii „Cu privire la egalitatea de şanse”.

Episcopul este convins că decizia instanţei de judecată este una la comandă.

„Nu pot şi nu doresc să enunţ acum numele celor ce au dat acest ordin. Dar aceşti oameni sunt la putere. Ba mai mult. Înainte de ultima şedinţă judecătoarea Aliona Donos a fost chemată la Chişinău în „cabinete înalte” şi i s-a indicat ce să facă. La Bălţi a revenit alt om, cu alte gânduri. Emiţând verdictul, ea nu a invocat nicio dovadă a vinovăţiei mele. Acestea pur şi simplu nu există”, consideră Marchel, determinat să conteste decizia judecătoriei în instanţele superioare.

„Noi vom lupta în săli de judecată cu justiţia noastră deformată şi controlată. Nu voi conteni să spun că valorile creştine sunt mai importante pentru credincioşi şi simpli enoriaşi, decât „ideile alternative ale libertăţii sexuale”, străine pentru noi, aduse din vest”. a spus Marchel.

El a reiterat că homosexualismul este un „păcat şi crimă împotriva sănătatea morală a societăţii”, solicitând o dată în plus autorităţilor să anuleze prevederea legislativă „cu privire la egalitatea de şanse”.

„INFOTAG” precizează: Cu doi ani în urmă, la solicitarea Uniunii Europene parlamentul Moldovei a aprobat legea „Cu privire la egalitatea de şanse”. Aceasta anulează discriminarea la angajarea în câmpul muncii pentru reprezentanţii minorităţilor sexuale.

 

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.